Cautam colaborator matematica

Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele sotie:

SOTÍE s. f. gen dramatic din sec. XV-XVI, ca interludiu integrat în mistere1 (4), care avea la bază ideea că întreaga lume este o împărăție a nebuniei. (< fr. sotie, lat. soties)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

SOȚÍE, soții, s. f. 1. Femeie măritată considerată în raport cu bărbatul ei; nevastă, soață. ♦ (Înv.) Soț, bărbat. ♦ (Pop.) Perechea unui animal. 2. (Pop.) Tovarăș, însoțitor; prieten. 3. (Pop.) Soț (3). – Soț + suf. -ie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


SOȚIE balabustă, belea, cartoafă, chefniță, dușmancă, jandarm, molie, ornitorinc, pirandă, propriu-zisă, remorcă, respectiva.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

soțíe, soții, s.f. – Tovarăș, ortac, însoțitor: „Hei, voi, soțiile mele, / Pe mine mi-ți omorî” (variantă a Mioriței, Hărnicești, 1970). – Din soț (< lat. socius) + -ie.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

soțíe s. f., art. soțía, g.-d. art. soțíei; pl. soțíi, art. soțíile
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

soțíe f. (d. soț). Vechĭ. Societate, tovărășie. Păreche de oameni căsătorițĭ. Tovarăș, soață, consoartă: soția unuĭ om. Păreche: soția uneĭ ghete.
Sursa: Dicționaru limbii românești

soție f. femeie căsătorită cu un bărbat; fig. soția lui e groaza și noaptea a lui complice AL. [Derivat din soață].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SOȚÍE, soții, s. f. 1. Femeie căsătorită considerată în raport cu bărbatul ei; nevastă, soață. (înv.) Soț, bărbat. ♦ (Pop.) Perechea unui animal. 2. (Pop.) Tovarăș, însoțitor; prieten. 3. (Pop.) Soț (3). – Soț + suf. -ie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȘÓTIE, șótii, s. f. 1. Poznă, năzbâtie, farsă, ghidușie; boroboață, bazaconie. 2. Șiretlic, vicleșug. – Cf. ucr. šutka.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

șótie (-ii), s. f. – Poznă, farsă, ghidușie. – Var. Mold. șoată. Origine incertă. Pornind de la șoată, se poate presupune că este o deformație a lui șoadă „glumă”, de la șod. Der. din sl. šŭtŭ „glumeț”, šutiti „a spune glume” (Tiktin) nu satisface fonetic; cea care se bazează pe sotea „numele diavolului” (Bogrea, Dacor., IV, 848) pare mai puțin dubioasă.
Sursa: Dicționarul etimologic român

șótie f. (cp. cu șoaldă, șodenie și cu rut. šurka, glumă). Mold. Munt. Poznă, farsă, păcăleală: a face cuĭva o șotie. – Și șoată, pl. e (Nț.).
Sursa: Dicționaru limbii românești

șótie (pop., fam.) (-ti-e) s. f., art. șótia (-ti-a), g.-d. art. șótiei; pl. șótii, art. șótiile (-ti-i-)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

șòtie f. 1. Mold. poznă: cine mi-a făcut șotia? CR.; 2. șiretlic; smeul începuse a umbla cu șotia ISP. [Cf. rus. ȘUTŬ, nebun].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȘÓTIE, șotii, s. f. 1. Poznă, năzbâtie, farsă, ghidușie; boroboață, bazaconie. 2. Șiretlic, vicleșug. – Cf. ucr. šutka.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)