Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele soroc:

SORÓC, soroace, s. n. (Pop.) 1. Termen fixat pentru săvârșirea unei acțiuni sau pentru îndeplinirea unei obligații; interval de timp în cuprinsul sau la sfârșitul căruia se efectuează un lucru. ◊ Loc. adv. (Pe) la soroace = din când în când; la zile mari. ◊ Expr. A sfinți sorocul = a respecta cu strictețe un termen de plată. A i se împlini (cuiva sau la ceva) sorocul = a ajunge la sfârșitul existenței, a înceta să mai existe; p. ext. a muri. ♦ Dată la care se întâmplă ceva. ♦ Epocă a anului când se coace și se strânge recolta; (concr.) recolta culeasă în această epocă. ♦ Menstruație. 2. Dată, fixată în practica creștină, când se pomenesc morții; slujbă religioasă care se face cu acest prilej. 3. (Rar) Margine, limită. ♦ Loc determinat. 4. Rost, socoteală, orânduială. ♦ (Reg.) Ursită, soartă; prevestire. – Din sl. sŭrokŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



soróc (-oáce), s. n.1. Termen, timp, zi prestabilită. – 2. Rată, scadență. – 3. Dată, timp special. – 4. Interval, răstimp. – 5. Date stabilite pentru comemorarea morților. – 6. Menstruație. – Sl. sŭrokŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 354; Conev 79), cf. ceh., rus. srok.Der. soroci, vb. (a fixa un termen; a lua o hotărîre, a determina); soroceală, s. f. (hotărîre, ursită).
Sursa: Dicționarul etimologic român

soróc (înv., pop.) s. n., pl. soroáce
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

soróc n., pl. oáce (vsl. sŭrokŭ, termin, d. rokŭ, timp hotărît, care vine d. reštirekon, a zice, a vorbi, sîrb. bg. rus. srok. V. sorcovă, proroc, uric). Vechĭ. Azĭ pop. Termin, vadea, zi fixă: sorocu uneĭ judecățĭ, uneĭ călătoriĭ. Carte de soroc, hîrtie pin care se permitea cuĭva să-l dea în judecată pe altu. Menstrue. Pl. Zile hotărîte p. pomenirea unuĭ mort.
Sursa: Dicționaru limbii românești

soroc n. 1. termen: slujind el câteva soroace Cr.; 2. sfârșit: drumul soroc n’are PANN; 3. pl. epocele prescrise pentru pomenirea răposatului: îi făcuse toate soroacele ca colivă și cu colaci GHICA. [Slav. SŬROKÜ, termen].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SORÓC, soroáce, s. n. (înv. și pop.) 1. Termen fixat pentru săvârșirea unei acțiuni sau pentru îndeplinirea unei obligații; interval de timp în cuprinsul sau la sfârșitul căruia se efectuează un lucru. ◊ Loc. adv. (Pe) la soroace = din când în când; la zile mari. ◊ Expr. A sfinți sorocul = a respecta cu strictețe un termen de plată. A i se împlini (cuiva sau la ceva) sorocul = a ajunge la sfârșitul existenței, a înceta să mai existe; p. ext. a muri. ♦ Dată la care se întâmplă ceva. ♦ Epocă a anului când se coace și se strânge recolta; (concr.) recolta culeasă în această epocă. ♦ Menstruație. 2. Dată fixată de Biserica creștină, când se pomenesc morții; slujbă religioasă care se face cu acest prilej. 3. Margine, limită. ♦ Loc determinat. 4. Rost, socoteală, orânduială. ♦ (Reg.) Ursită, soartă; prevestire. – Din sl. sŭrokŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)