SONORITÁTE, sonorități, s. f. 1. Însușirea de a fi sonor. ♦ Muzicalitate. ♦ Sunet sau grup de sunete (caracteristice); nuanță. 2. Proprietate a unor corpuri de a propaga și de a amplifica sunetele; rezonanță. – Din fr. sonorité, lat. sonoritas, -atis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
SONORITÁTE s.f. 1. Însușirea de a fi sonor; timbru cald și plin. ♦ Muzicalitate. ♦ Sunet caracteristic, nuanță. 2. Calitatea unor corpuri de a propaga și de a amplifica sunetele; rezonanță. [Cf. fr. sonorité, lat. sonoritas].
Sursa: Dicționar de neologisme
SONORITÁTE s. f. 1. însușirea de a fi sonor; timbru cald și plin. ◊ muzicalitate. ◊ sunet caracteristic, nuanță. 2. calitatea unor corpuri de a propaga și amplifica sunetele; rezonanță. (< fr. sonorité, lat. sonoritas)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
sonoritáte s. f., g.-d. art. sonoritắții; pl. sonoritắțiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită *sonoritate f. (lat. sonóritas, -átis). Calitatea de a fi sonor.
Sursa: Dicționaru limbii românești
sonoritate f. 1. însușirea lucrurilor sonore; 2. proprietatea ce au unele corpuri de a întări sunetele repercutându-le.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SONORITÁTE, sonorități, s. f. 1. însușirea de a fi sonor. ♦ Muzicalitate. ♦ Sunet sau grup de sunete (caracteristice); nuanță. 2. Proprietate a unor corpuri de a propaga și de a amplifica sunetele; rezonanță. – Din fr. sonorité, lat. sonoritas, -atis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
