SOBÓR, soboare, s. n. 1. (Înv.) Adunare, întrunire, consfătuire; sfat. ♦ (Bis.) Sinod. 2. Slujbă religioasă ortodoxă oficiată de un număr mare de clerici. – Din sl. sŭborŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a sobór, -oare, s.n. – 1. Adunare, întrunire, consfătuire, sfat. 2. (rel.) Sinod, adunarea clericilor. În exp. a face sobor = a se întruni (pentru a se sfătui). 3. Judecată: „Cu găleata la izvor / Pân-ei or fa’ sobor; / Cu găleata după apă / Pân-ei or fa’ judecată” (Papahagi 1925: 80-81). Atestat în Codicele de la Ieud (1630). – Din sl. sŭborŭ, magh. szobor.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
sobór (slujbă religioasă, sinod) s. n., pl. soboáreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită sobór și (vechĭ) săbór n., pl. oare, și zbor, pl. urĭ (vsl. sŭborŭ, bg. sŭbor, sîrb. sabor, rus. sobór. V. zbor 2). Reuniune, întrunire. Conciliŭ, sinod, adunare de arhiereĭ saŭ de preuțĭ distinșĭ. Totalitatea unor preuțĭ orĭ călugărĭ dintr’un loc.
Sursa: Dicționaru limbii românești
sobor n. 1. sinod: dat în judecată dinaintea soborului OD.; 2. adunarea fruntașilor: soborul a toată țara; 3. adunare: soborul arhanghelului Gavril. [Vechiu-rom. sobor = slav. SŬBORŬ, adunare].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SOBÓR, soboare, s. n. 1. (înv.) Adunare, întrunire, consfătuire; sfat. ♦ (Bis.) Sinod. 2. Slujbă religioasă ortodoxă oficiată de un număr mare de clerici. – Din sl. sŭborŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
sobor - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul soborî
sobor - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul soborî