Am găsit 9 definiții pentru cuvantul/cuvintele smidă:

SMÍDĂ, smide, s. f. Desiș format din arbori tineri sau din tufe de spini, de zmeură etc. [Var.: (reg.) smid s. n.] – et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



smídă2, smíde, smízi și smíduri, s.f. (reg.) 1. desiș în pădure format din tufișuri de mărăcine, zmeură, mure etc.; sihlă, smidar, smidărie. 2. loc prăpăstios, unde se pătrunde greu. 3. gard viu. 4. (în forma: simidă) grămadă de butuci și frunze în dezordine.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

smídă (-de), s. f. – Grindină. Origine necunoscută. Legătura cu pol. smiad „furtună” (Scriban) nu pare evidentă. Sec. XVII, înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român

smídă (-de), s. f.1. Hățiș, desiș de pădure tînără. – 2. Despădurire, pădure tăiată. Origine necunoscută. Nu este probabilă der. din sl. sviteti „a scăpăra, a fulgera” (Cihac, II, 338, îl interpretează ca „pădure incendiată de trăsnet”). Cu atît mai puțin convingătoare este explicația bazată pe ngr. σημύδα „mesteacăn” (Bogrea, Dacor., III, 736; cf. Scriban). Nu e sigur dacă-i vorba de un cuvînt identic cu cel anterior; poate are legătură cu smirdar.Der. smidărie, s. f. (Trans., desime); smidos, adj. (des, dens).
Sursa: Dicționarul etimologic român

smídă s. f., g.-d. art. smídei; pl. smíde
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) smídă f., pl. de și zĭ. (cp. cu pol. siviad, furtună, viscol). Vechĭ. Grindină.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) smídă f., pl. e și (vsl. *svida, pol. swid și swidwa, rus. svidina, corn 1, poate înrudit cu ngr. simýda, mesteacăn. Cp. cu cornet 1 și cu ĭazmă). Desiș de cornĭ, alunĭ, porumbĭ, smeură ș. a. – Pl. și smidurĭ: ne urmam drama pe hogașu săpat de bulucĭ în coasta munteluĭ și eram silițĭ a ocolĭ pin smidurĭ băltoacele ce ne tăiaŭ drumu (Hogaș, VR. 1914, 4,5, 118). — La Vicĭu smidărie. V. tihăraĭe.
Sursa: Dicționaru limbii românești

smidă f. pădure de brazi arși în care au crescut tufe noui. [Cf. Mold. smidește, fulgeră: sensul primitiv al lui smidă pare a fi «luminiș»].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SMÍDĂ, smide, s. f. Desiș format din arbori tineri sau din tufe de spini, de zmeură etc. [Var.: (reg.) smid s. n.] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)