SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (Înv. „slugă” < bg.).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a slugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slugărésc, imperf. 3 sg. slugăreá; conj. prez. 3 să slugăreáscăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
slugărì v. a fi slugă: nu știe a slugări AL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SLUGĂRÍ, slugăresc, vb. IV. 1. Intranz. A munci ca slugă la un stăpân; a argăți, a sluji, a slugărnici. ♦ Fig. A fi servil față de cineva; a se înjosi, a se umili. 2. Tranz. A servi pe cineva, stând în preajma lui (executându-i cu umilință ordinele, împlinindu-i dorințele); a fi la discreția cuiva. – Din slugar (înv. „slugă” < bg.).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)