slon (-nuri), s. n. – 1. Vestibul de biserică. – 2. (Olt.) Șopron. – Var. înv. slomnu. Sb. sleme „fronton, fațadă”, var. probabil din sb. slemena. Legătura cu sl. sloniti, slonĕti „a sprijini” (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Miklosich, Lexicon, 858; Cihac, II, 348; Conev 80; Tiktin; Candrea) nu este probabilă.Sursa: Dicționarul etimologic român SLON, slonuri, s. n. (Reg.) Șopron. – Comp. sb. slom.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
SLON, sat în com. Cerașu (jud. Prahova), în apropierea căruia au fost descoperite două cetăți de piatră (sec. 9-10) aparținând populației românești.Sursa: Dicționar enciclopedic slon n., pl. urĭ și oane (cp. cu bg. rus. slon, elefant, și cu sîrb. slom, surpătură, loc surpat). Vest. Pridvor, portic (la biserică). Șopron numaĭ cu 2—3 părețĭ: o căruță supt un slon în curtea caselor sale (Univ. 22, 7, 1915; 2, 1; Cod.). – Vechĭ slomn. Dim. slonecĭ, pl. e. Slom în CL. 1910, 898, și 1913, 826.
Sursa: Dicționaru limbii românești