Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele simplu:

SÍMPLU, -Ă, simpli, -e, adj. 1. Care este format dintr-un singur element sau din câteva elemente omogene; care nu se poate împărți în elemente de natură diferită; care nu este amestecat. ◊ Floare simplă = floare a cărei corolă este compusă dintr-un singur rând de petale și un rând de stamine. Frunză simplă = frunză alcătuită dintr-un singur limb. (Gram.) Timp simplu = timp verbal care se conjugă fără ajutorul verbelor auxiliare. (Gram.) Perfect simplu = timp verbal simplu al modului indicativ, care exprimă o acțiune trecută, terminată de curând. 2. Care este lipsit de artificialitate, care nu este prefăcut; p. ext. care nu este complicat sau încărcat, care nu prezintă dificultăți, care este ușor de făcut, de înțeles, de rezolvat. 3. Care este într-un singur plan; care se întâmplă o singură dată. Contabilitate în partidă simplă. ♦ (Sport; despre o partidă) Care are loc între doi adversari; în care confruntarea are loc între adversari individuali. 4. Lipsit de podoabe, modest. ♦ Care este inferior ca preț sau calitate; p. ext. fără valoare. 5. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de rafinament, de afectare sau de prefăcătorie; sincer, cinstit. ♦ Lipsit de cultură; p. ext. (peior.) necioplit, bădăran. 6. (Precedând numele, înlocuiește un adverb) Numai, doar; nimic mai mult; sadea, curat. ◊ Expr. (Fam.) Simplu ca bună ziua = foarte simplu. Simplu muritor = om obișnuit. – Din fr. simple.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

SÍMPLU adj. 1. Care este format dintr-un singur element sau din elemente omogene. ♦ s.n. Probă la jocurile de tenis, disputată între doi jucători. 2. Ușor de făcut, de priceput etc. ♦ Fără ornamente, neîncărcat, necăutat. ♦ (Gram.) Timp simplu = timp al verbului care se conjugă fără auxiliar. 3. Care este într-un singur plan; care se petrece o singură dată. 4. (Despre oameni sau manifestările lor) Lipsit de rafinament, de afectare; sincer, cinstit. ♦ Lipsit de cultură; (peior.) necioplit. [Cf. fr. simple, lat. simplex].
Sursa: Dicționar de neologisme


SÍMPLU adj. 1. format dintr-un singur element sau din elemente omogene; care nu se poate împărți în elemente diferite. ◊ (s. n.) partidă de tenis între doi jucători; single (1). 2. care nu este complicat, ușor de făcut, de înțeles. ◊ (gram.) timp ~ = timp al verbului care se conjugă fără auxiliar. 3. care este într-un singur plan; care se petrece o singură dată. 4. (despre oameni) lipsit de rafinament, de afectare; modest, sincer. ◊ lipsit de cultură. (< fr. simple)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

símplu adj. m., pl. símpli; f. símplă, pl. símple
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*símplu, -ă adj. (fr. simple, d. lat. simplas și simplex. Cp. cu duplu și triplu). Dintr’un singur fel de materie, neamestecat, chimia consideră ca corpuri simple auru, argintu, feru ș.a.; a bea lapte simplu (gol, curat, sadea) saŭ cu cafea. Necomplicat, din puține bucățĭ: mașină simplă. Necomplicat, ușor: procedură, metodă simplă. Natural, ușor de înțeles: a prefera lucru sigur în locu celui nesigur e foarte simplu. Fără ornamente saŭ zorzoane: haĭne, fraze simple. Neprefăcut, fără răutate: simplu ca un copil. Naiv, credul, ușor de înșelat, prost: simplu ca badea Ion. Fără multă carte: oameni simplĭ. Fără titlu saŭ rang saŭ fără funcțiune oficială: simplu soldat, simplu cetățean. Singur, unic: armat cún simplu cĭomag, îl cred pe simplu cuvint. Floare simplă, c’un singur rînd de petale, dezvoaltă. Gram. Timpurĭ simple, conjugate fără auxiliare. Pur și simplu, curat, fără restricțiunĭ saŭ modificărĭ: donațiune pură și simplă. Adv. În mod simplu.
Sursa: Dicționaru limbii românești

simplu a. 1. care nu e compus: corpuri simple, ce nu s´au putut încă descompune; 2. singur, unic: îmbrăcat cu o simplă tunică; 3. care nu e complicat: mașină simplă, mijloc simplu; 4. fără podoabă sau afectațiune: îmbrăcăminte simplă; 5. fără prefacere sau răutate; 6. fără titlu sau rang: simplu soldat, simplu cetățean; 7. puțin instruit: oameni simpli; 8. care se lasă a fi ușor amăgit: prea e simplu, dacă a crezut’o. ║ m. om simplu. ║ n. ceeace nu e compus.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SÍMPLU, -Ă, simpli, -e, adj. 1. Care este format dintr-un singur element sau din câteva elemente omogene; care nu se poate împărți în elemente de natură diferită; care nu este amestecat. ◊ Floare simplă = floare a cărei corolă este compusă dintr-un singur rând de petale și un rând de stamine. Frunză simplă = frunză alcătuită dintr-un singur limb. (Gram.) Timp simplu = timp verbal care se conjugă fără ajutorul verbelor auxiliare. (Gram.) Perfect simplu = timp verbal simplu al modului indicativ care exprimă o acțiune trecută, terminată de curând. 2. Care este lipsit de artificialitate, care nu este prefăcut; p. ext. care nu este complicat sau încărcat, care nu prezintă dificultăți, care este ușor de făcut, de înțeles, de rezolvat. 3. Care este într-un singur plan; care se întâmplă o singură dată. ♦ (Sport; despre o partidă) Care are loc între doi adversari; în care confruntarea are loc între adversari individuali. 4. Lipsit de podoabe, modest. ♦ Care este inferior ca preț sau calitate; p. ext. fără valoare. 5. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de rafinament, de afectare sau de prefăcătorie; sincer, cinstit. ♦ Lipsit de cultură; p. ext. (peior.) necioplit, bădăran. 6. (Precedând numele, înlocuiește un adverb) Numai, doar; nimic mai mult; sadea, curat. ◊ Expr. (Fam.) Simplu ca bună ziua = foarte simplu. Simplu muritor = om obișnuit. – Din fr. simple.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)