SIHLA, Schitul ~ v. Vânători-Neamț.Sursa: Dicționar enciclopedic
SÍHLĂ, sihle, s. f. Pădure deasă de copaci tineri; hățiș. [Var.: sílhă, țấhlă s. f.] – Din sl. sŭhlĩ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a síhlă, síhle, s.f. (reg.) 1. pădure deasă de copaci tineri; hățiș. 2. numele mai multor specii de conifere: brad, molid, pin. 3. (în forma: silhă) trunchi de copac. 4. (în forma: silhă) nume de plantă; coada-calului.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
síhlă (-le), s. f. – (Trans., Mold.) Desiș, pădure tînără și deasă. – Var. sîhlă, țihlă, țîhlă, Trans. silhă, sîlhă. Sl. sŭchlĭ „rămuriște” (Candrea). Legătura cu lat. silva (Philippide, Principii, 140; Șeineanu, Semasiol., 148; Tiktin) este improbabilă. – Der. silhui (var. sîlhuietic), adj. (Trans., des, plin de hățișuri); silhiș, s. n. (hățiș); sihlos, adj. (des). Din rom. provine rut. syhlja (Miklosich, Wander., 19; Candrea, Elemente, 403; cf. Bogrea, Dacor., IV, 846).Sursa: Dicționarul etimologic român síhlă (si-hlă) s. f., g.-d. art. síhlei; pl. síhleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită síhlă f., pl. e (din maĭ raru silhă, var. din *tîhlă, *tîlhă. Cp. cu tihăraĭe și cu ung. szilfa, ulm. Cu vsl. suhlĭ, vreascurĭ, uscăturĭ, din cauza formeĭ silhă, n’are legătură. V. tîlhar). Desiș (hățiș) într’o pădure: de abea putea străbate pin desișu întunecos al uneĭ sihle de carpenĭ tinerĭ (Hogaș, VR. 1914, 4-5, 121). — Mold. sî-. Și țihlă, mold. țî-. In Trans. vest (Vicĭu) sîlhă, „brad înalt„, la Frîncu „codru”. V. bunget, codru, ciriteĭ, brad.
Sursa: Dicționaru limbii românești
sihlă (silhă) f. Mold. Buc. pădure deasă cu arbuști drepți și subțiri. [V. sâlhă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SÍHLĂ, sihle, s. f. Pădure deasă de copaci tineri; hățiș. [Var.: sílhă, țî́hlă s. f.] – Din sl. sŭhlĭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 