SIBARÍT, -Ă, sibariți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care trăiește în lux, lene și desfrâu. – Din fr. sybarite, lat. Sybarita.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SIBARÍT, -Ă s.m. și f. Persoană înclinată spre o viață de lux și desfrâu. [< fr. sybarite, cf. Sybaris – oraș antic în Italia].
Sursa: Dicționar de neologisme
SIBARÍT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care se dedă unei vieți de lux și desfrâu. (< fr. sybarite, lat. sybarita, locuitor din Sybaris)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
sibarít (livr.) adj. m., s. m., pl. sibaríți; adj. f., s. f. sibarítă, pl. sibaríteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită *sibarít, -ă adj. (vgr. Sybarites, lat. Sybarita, locuitor din Sybaris, oraș grecesc în sudu Italiĭ, unde era mare lux și lene). Om luxos, rafinat și moleșit.
Sursa: Dicționaru limbii românești
sibarit m. 1. locuitor din Sybaris; 2. fig. om moleșit și voluptos.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SIBARÍT, -Ă, sibariți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care trăiește în lux, lene și desfrâu. – Din fr. sybarite, lat. Sybarita.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)