SFRUNTÁRE, sfruntări, s. f. (Rar) Acțiunea de a sfrunta și rezultatul ei; p. ext. nerușinare, obrăznicie, impertinență. – V. sfrunta.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SFRUNTÁRE s.f. Acțiunea de a sfrunta și rezultatul ei; înfruntare, provocare; (p. ext.) nerușinare, obrăznicie. [< sfrunta].
Sursa: Dicționar de neologisme
sfruntáre (rar) s. f., g.-d. art. sfruntắrii; pl. sfruntắriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită *sfruntáre f. (d. sfruntat). Nerușinare obraznică: a minți cu sfruntare.
Sursa: Dicționaru limbii românești
sfruntare f. neobrăzare.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SFRUNTÁRE, sfruntări, s. f. (Rar) Acțiunea de a sfrunta și rezultatul ei; p. ext. nerușinare, obrăznicie, impertinență. – V. sfrunta.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
sfruntare - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul sfrunta