SFINȚÍE, sfinții, s. f. (În forma articulată și urmat de un adjectiv posesiv) Epitet sau titlu de respect care se dă clericilor, sfinților și (rar) lui Dumnezeu. – Sfânt + suf. -ie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a sfinție f. (d. sfînt). Calitatea de a fi sfînt. sanctitate (Epitet respectuos preuților): Sfinția Sa (prescurtat S. S.) Părintele Va-sile. (Arhiereilor și episcopilor Preasfinția Sa). – Vechĭ osf- (în preaosfinție, după vsl. prĭeosvenštistvo) și sfenție. V. sînție.
Sursa: Dicționaru limbii românești
sfinție f. titlu de onoare dat preoților: Sfinția sa.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SFINȚÍE, sfinții, s. f. (în forma articulată și urmat de un adjectiv posesiv) Epitet sau titlu de respect care se dă clericilor, sfinților și (rar) lui Dumnezeu. – Sfânt + suf. -ie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)