SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a sfií (-iésc, -ít), vb. refl. – 1. A fi jenat, a se intimida, a se teme. – 2. A se rușina, a se zăpăci. – Var. Mold. sîi, sii și der. Sl. svĕniti sę, svĕnją sę (Tiktin; Candrea), cf. bg. svenjă se. – Der. sfială, s. f. (timiditate, teamă, rușine); sfiicios (var. sfielnic, sfieț), adj. (timid, retras, rușinos); sfiiciune, s. f. (timiditate); sființă, s. f. (înv., timiditate); sfiicios, adj. (timid).Sursa: Dicționarul etimologic român
!sfií (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiéște, imperf. 3 sg. se sfiá; conj. prez. 3 să se sfiáscă; ger. sfiíndu-seSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită sfiì v. 1. a se teme: s’a sfiit să meargă în pădure; 2. a fi sfios: nu te sfii să vorbești. [Vechiu-rom. sfiì = slav. SŬVITI SĒ, a se strânge la sine].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SFIÍ, sfiesc, vb. IV. Refl. A fi reținut de timiditate sau de un sentiment de jenă, de rușine, de teamă, a nu avea îndrăzneală, a se jena să...; a se intimida, a se rușina de... – Din sl. svĕniti sen.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)