SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SFIDÁ vb. I. tr. A înfrunta, a privi pe cineva sau ceva cu dispreț; a desfide. [< it. sfidare].
Sursa: Dicționar de neologisme
SFIDÁ vb. tr. a înfrunta, a privi pe cineva sau ceva cu dispreț; a desfide. (< it. sfidare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
sfidá (-déz, -át), vb. – A desfide. It. sfidare. – Der. sfidător, adj. (provocator).Sursa: Dicționarul etimologic român sfidá (a ~) vb., ind. prez. 3 sfideázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită SFIDÁ, sfidez, vb. I. Tranz. A înfrunta pe cineva cu dispreț, cu ostentație; a desfide. – Din it. sfidare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)