SFIÁLĂ, sfieli, s. f. Atitudine și purtare sfioasă, lipsă de încredere în sine, timiditate, lipsă de îndrăzneală; sentiment de rușine, de jenă față de cineva sau de ceva, teamă, sfiiciune. [Pr.: sfi-a-. – Var.: (reg.) sâiálă s. f.] – Sfii + suf. -eală.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a sfiálă (sfi-a-) s. f., g.-d. art. sfiélii; (manifestări) pl. sfiéliSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
sfiálă (pron. sfiĭálă) f., pl. iĭelĭ. Sentimentu celuĭ ce se sfiește, respect. Neîncredere, timiditate. – În est și siĭală. Vechĭ siĭală.
Sursa: Dicționaru limbii românești
sfială f. lipsa de încredere în sine, timiditate. [V. sfiì].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SFIÁLĂ, (2) sfieli, s. f. 1. Lipsă de încredere în sine, timiditate, lipsă de îndrăzneală; sentiment de rușine, de jenă față de cineva sau de ceva, teamă, sfiiciune. 2. Atitudine sau purtare sfioasă. [Pr.: sfi-a-. – Var.: (reg.) sâiálă s. f.] – Sfii + suf. -eală.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)