Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele servitute:

SERVITÚTE, servituți, s. f. 1. (În evul mediu) Stare de dependență, de aservire; robie, servitudine. ♦ Obligație, constrângere. 2. (Jur.) Sarcină care grevează asupra unui bun imobiliar, izvorând din situația naturală a bunului sau dintr-o convenție, care are ca scop să servească utilitatea publică sau particulară. – Din lat. servitus, -utis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


SERVITÚTE s.f. 1. Stare de dependență, de servire; servitudine; robie. ♦ Obligație, constrângere. 2. (Jur.) Sarcină care grevează asupra unui bun imobiliar, izvorând din situația naturală a bunului sau dintr-o convenție, care are ca scop să servească utilitatea publică sau particulară. [< lat. servitus].
Sursa: Dicționar de neologisme

SERVITÚTE s. f. 1. stare de dependență, de supunere; servitudine. ◊ obligație, constrângere. 2. (jur.) sarcină care grevează asupra unui bun imobiliar, izvorând din situația naturală a bunului sau dintr-o convenție. (< lat. servitus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

servitúte s. f., g.-d. art. servitúții; pl. servitúți
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*servitúte f. (lat. sérvitus, -útis). Starea de serv (rob saŭ șerb), robie: Spartaniĭ îĭ reduseră în servitute pe Mesenienĭ. Fig. Dependentă, supunere: vĭața e o servitute perpetuă. Jur. Obligațiune impusă uneĭ proprietățĭ față de alta, precum: dreptu de trecere (servitute juridică) saŭ nevoĭa de a primĭ apele care se scurg de la una de maĭ sus (servitute naturală): — Rar servitúdine (lat. servitúdo, -údinis).
Sursa: Dicționaru limbii românești

servitute f. 1. starea de serv; 2. dependență, supunere: vieața e o servitute perpetuă; 3. Jur. obligațiuni impuse proprietarului unui imobil, câmp sau casă, ca: scurgerea apei, dreptul de trecere, etc.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SERVITÚTE, servituți, s. f. 1. (în Evul Mediu) Stare de dependență, de aservire față de stăpânul feudal; robie, servitudine. ♦ Obligație, constrângere. 2. (Jur.) Sarcină care grevează un imobil, denumit fond aservit, în favoarea altuia, denumit fond dominant, și care ia naștere prin voința proprietarilor celor două fonduri. – Din lat. servitus, -utis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)