Cautam colaborator matematica

Am găsit 28 de definiții pentru cuvantul/cuvintele senior:

SENIOR1, seniori, s. m. (În evul mediu, în apusul Europei) Stăpân al unui domeniu asupra căruia își exercită și unele atribute ale puterii de stat; p. ext. nobil. [Pr.: -ni-or] – Din lat. senior.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

SENIOR2, -OÁRĂ, seniori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. n. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


SENIÓR s.m. Stăpân al unei feude; (p. ext.) nobil. // adj. (De obicei pe lângă un nume propriu) Care este mai în vârstă, mai bătrân; bătrânul, tatăl. [Pron. -ni-or. / < lat. senior, cf. fr. seigneur].
Sursa: Dicționar de neologisme

SENIÓR, -OÁRĂ s.m. și f. Sportiv care a depășit vârsta juniorilor. [Pron. -ni-or. / < fr. senior].
Sursa: Dicționar de neologisme

SENIÓR1 I. s. m. stăpân al unei feude; (p. ext.) nobil. II. adj. (după un nume onomastic) care este mai în vârstă, mai bătrân; tatăl (în raport cu fiul). (< lat. senior)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

SENIÓR2, -OÁRĂ s. m. f. sportiv care a depășit vârsta juniorilor. (< fr. senior)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

seniór (-ri), s. m. – Persoană mai în vîrstă; tată. Lat. senior (sec. XIX). – Der. senioral, adj., din fr. seigneurial; seniorie, s. f., din fr. seigneurie; monsenior, s. m., din fr. monseigneur.
Sursa: Dicționarul etimologic român

seniór1 (sportiv) (-ni-or) adj. m., s. m., pl. senióri; adj. f., s. f. senioáră, pl. senioáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

seniór2 (stăpân feudal) (-ni-or) s. m., pl. senióri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

sénior3 (tatăl) (-ni-or) s. m.; abr. sr/Sr
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*seniór m. (fr. seigneur, d. lat. sénior, -óris, maĭ bătrîn, d. senex, senis, bătrîn; it. signore, sp. señor. V. sire. Cp. cu preut, stareț). În evu mediŭ, mare boĭer din apusu Europeĭ, stăpînu unuĭ feud. Boĭer mare, om din înalta nobilime.
Sursa: Dicționaru limbii românești

senior m. 1. proprietar feudal, în evul mediu; 2. om de mare nobleță. ║ a. mai mare în vârstă, în opozițiune cu junior = mai tânăr.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SENIÓR1, seniori, s. m. (în Evul Mediu, în Apusul Europei) Stăpân al unui domeniu asupra căruia își exercită și unele atribute ale puterii de stat; p. ext. nobil. [Pr.: -ni-or] – Din lat. senior.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SENIÓR2, -OÁRĂ, seniori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. m. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SENIOR1, seniori, s. m. (În evul mediu, în apusul Europei) Stăpân al unui domeniu asupra căruia își exercită și unele atribute ale puterii de stat; p. ext. nobil. [Pr.: -ni-or] – Din lat. senior.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

SENIOR2, -OÁRĂ, seniori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. n. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

SENIÓR s.m. Stăpân al unei feude; (p. ext.) nobil. // adj. (De obicei pe lângă un nume propriu) Care este mai în vârstă, mai bătrân; bătrânul, tatăl. [Pron. -ni-or. / < lat. senior, cf. fr. seigneur].
Sursa: Dicționar de neologisme

SENIÓR, -OÁRĂ s.m. și f. Sportiv care a depășit vârsta juniorilor. [Pron. -ni-or. / < fr. senior].
Sursa: Dicționar de neologisme

SENIÓR1 I. s. m. stăpân al unei feude; (p. ext.) nobil. II. adj. (după un nume onomastic) care este mai în vârstă, mai bătrân; tatăl (în raport cu fiul). (< lat. senior)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

SENIÓR2, -OÁRĂ s. m. f. sportiv care a depășit vârsta juniorilor. (< fr. senior)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

seniór (-ri), s. m. – Persoană mai în vîrstă; tată. Lat. senior (sec. XIX). – Der. senioral, adj., din fr. seigneurial; seniorie, s. f., din fr. seigneurie; monsenior, s. m., din fr. monseigneur.
Sursa: Dicționarul etimologic român

seniór1 (sportiv) (-ni-or) adj. m., s. m., pl. senióri; adj. f., s. f. senioáră, pl. senioáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

seniór2 (stăpân feudal) (-ni-or) s. m., pl. senióri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

sénior3 (tatăl) (-ni-or) s. m.; abr. sr/Sr
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

*seniór m. (fr. seigneur, d. lat. sénior, -óris, maĭ bătrîn, d. senex, senis, bătrîn; it. signore, sp. señor. V. sire. Cp. cu preut, stareț). În evu mediŭ, mare boĭer din apusu Europeĭ, stăpînu unuĭ feud. Boĭer mare, om din înalta nobilime.
Sursa: Dicționaru limbii românești

senior m. 1. proprietar feudal, în evul mediu; 2. om de mare nobleță. ║ a. mai mare în vârstă, în opozițiune cu junior = mai tânăr.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SENIÓR1, seniori, s. m. (în Evul Mediu, în Apusul Europei) Stăpân al unui domeniu asupra căruia își exercită și unele atribute ale puterii de stat; p. ext. nobil. [Pr.: -ni-or] – Din lat. senior.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SENIÓR2, -OÁRĂ, seniori, -oare, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Sportiv) care a depășit vârsta juniorilor, vârstă care variază de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) mai în vârstă, mai bătrână. 3. S. m. (Pe lângă un nume propriu de persoană, în opoziție cu junior) Tatăl (considerat în raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)