SEMĂNĂTÚRĂ, semănături, s. f. 1. Însămânțare. 2. (La pl.) Plante ieșite din sămânța semănată. 3. Loc, teren însămânțat. – Semăna1 + suf. -ătură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a semănătúră s. f., g.-d. art. semănătúrii; pl. semănătúriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
semănătură f., pl. ĭ. Loc semănat, cultură: o semănătură de grâu. Modu de a semăna. — in est să-. V. holdă, lan.
Sursa: Dicționaru limbii românești
semănătură f. 1. plantă semănată; 2. câmp semănat. [Lat. SEMINATURA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SEMĂNĂTÚRĂ, semănături, s. f. 1. Însămânțare. 2. (La pl.) Plante ieșite din sămânța semănată. 3. Loc, teren însămânțat. – Semăna1 + suf. -ătură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)