SEMASIOLOGÍE s. f. Semantică (I 1). [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SEMASIOLOGÍE s.f. Ramură a lexicologiei care cercetează sensurile cuvintelor și cauzele modificărilor lor; semantică (1). [Gen. -iei. / < fr. sémasiologie, cf. gr. semasia – desemnare, logos – știință].
Sursa: Dicționar de neologisme
SEMASIOLOGÍE s. f. semantică (II, 1). ◊ metodă de cercetare în lexicologie care, plecând de la semnificant, studiază semnificatul; studiu bazat pe această metodă. (< fr. sémasiologie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
semasiologíe (rar) (-si-o-) s. f., art. semasiología, g.-d. semasiologíi, art. semasiologíeiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită *semasiologíe f. (vgr. semasía, însemnare, și -logie). Așa s’a zis întîĭ îld. semantică (Teza de licență a luĭ L. Șăĭneanu [București, 1887], tratează despre „semasiologia limbiĭ româneștĭ„).
Sursa: Dicționaru limbii românești
semasiologie f. partea dicționarului care urmărește evoluțiunea istorică a sensului cuvintelor.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SEMASIOLOGÍE s. f. (Rar) Semantică (I 1). [Pr.: -si-o-] – Din fr. sémasiologie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)