selamét s.n. (înv.) 1. salvare; noroc; (în expr.) a ieși la selamet = a rezolva în mod favorabil o problemă; a scăpa dintr-o primejdie; a ieși la liman. 2. (reg.) ruină; (în expr.) a ajunge la selamet = a se ruina. 3. (reg.; în expr.) a scoate la selamet (pe cineva) = a scoate în lume (pe cineva).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
selamét (-turi), s. n. – 1. Salvare. – 2. Ruină, faliment. – Var. selimet, selemet, silimet. Mr. sălimete. Tc. (arab.) selamet „sănătate” (Roesler 602; Șeineanu, II, 319), cf. ngr. σελαμέτι, sb., alb. selamet, sp. zelama. – Der. selamlîc, s. n. (plecăciune, lingușeală; salon în casele turcești unde se primesc ospeții; alaiul sultanului cînd merge la moschee), din tc. selamlik (este dubletul lui salamalec, s. n. „plecăciune”, din tc. selamalekim și în parte al fr. salamalec); selam-aga sau selam-ceauș, s. m. (slujbaș al Porții, care primea ambasadorii), din tc. selam agasi sau selam çaus.Sursa: Dicționarul etimologic român
selamét V. selemet.
Sursa: Dicționaru limbii românești