SEF s. n. v. seif.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SEF s.n. v. seif.
Sursa: Dicționar de neologisme
SEF s. n. v. seif.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ȘEF, -Ă, șefi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care conduce o organizație, o instituție etc.; conducător. ♦ Persoană superioară în grad sau în funcție altei persoane, considerată în raport cu aceasta; superior. ◊ Șef de orchestră = dirijor. ♦ (Fam.; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează unei persoane (socotită egală sau inferioară). 2. (În sintagma) Șef de lucrări = grad didactic în învățământul superior științific și tehnic, intermediar între cel de asistent și cel de conferențiar; lector; persoană care are acest grad. – Din fr. chef.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a șef s.n. (reg.) astupătoare la horn, care oprește ieșirea căldurii după ce s-a stins focul.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
ȘEF, -Ă s.m. și f. Persoană care se găsește în fruntea unei instituții, a unei organizații, a unei armate etc.; conducător, cap, căpetenie. [< fr. chef].
Sursa: Dicționar de neologisme
ȘEF, -Ă s. m. f. 1. persoană care conduce un colectiv, o instituție, o organizație, un compartiment de muncă etc.; conducător (II). ♦ ~ de orchestră = dirijor. 2. ~ de lucrări = grad didactic în învățământul superior, între asistent și conferențiar. (< fr. chef)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
șef (-fi), s. m. – 1. Conducător, cap. – 2. (Arg.) Nene, bade. Fr. chef. – Der. șefie, s. f. (conducere); șefuleasă, s. f. (nevastă de șef; Arg., femeie, fato!), curios der. cu suf. f. -easă, pornind de la forma art. șeful, sau mai probabil cu l expresiv infix; subșef, s. m., după fr. sous-chef.Sursa: Dicționarul etimologic român *șef m. (fr. chef, d. lat. caput, cap). Cap, căpitan, comandant, director, maĭ-mare: regele e șefu statuluĭ; șef de gară, de bĭuroŭ, de orchestră. – Fam. și fem. șefă (ca membră). V. ajutor.
Sursa: Dicționaru limbii românești
șef s. m., pl. șefiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită șef m. cel ce e în frunte, cel ce dirijează sau comandă: șeful armatei, șef de biurou, de orchestră (= fr. chef).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ȘEF, -Ă, șefi, -e, s. m. și f. 1. Persoană care conduce o organizație, o instituție etc.; conducător. ♦ Persoană superioară în grad sau în funcție altei persoane, considerată în raport cu aceasta; superior. ◊ Șef de orchestră = dirijor. ♦ (Fam.; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează unei persoane (socotită egală sau inferioară). 2. (în sintagma) Șef de lucrări = grad didactic în învățământul superior științific și tehnic, intermediar între cel de asistent și cel de conferențiar; lector; persoană care are acest grad. – Din fr. chef.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)