SECRÉT, -Ă, secreți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care este ținut ascuns, care rămâne necunoscut, nedivulgat; confidențial. Tratative secrete. ◊ Asociație (sau organizație, societate) secretă = organizație cu caracter conspirativ, constituită în ascuns. ♦ (Despre sentimente) Care nu este declarat sau mărturisit; păstrat în taină. 2. Ascuns vederii, mascat privirilor. ◊ Agent secret = agent de siguranță; detectiv. II. S. n. 1. Ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină. ◊ Secret de stat = document sau date privitoare la problemele de bază ale vieții politice, economice, precum și ale apărării statului, a căror divulgare este interzisă prin lege. 2. Sistem (ingenios) care constituie condiția succesului într-o întreprindere; procedeu special și eficace pentru a obține sau a face ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă (greu de realizat) a unei științe, a unei arte. 4. (Înv.) Discreție. 5. (Ieșit din uz) Celulă izolată într-o închisoare. [Var.: sâcrét, -eátă adj.] – Din fr. secret, lat. secretus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a secrét s.n. (înv.) substanță organică produsă și eliminată de celulele glandulare; scurgere, scursoare, scursură, secreție.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
SECRÉT s.n. 1. Ceea ce este ținut în taină, ceea ce nu se dă publicității; mister, taină. 2. Mijloc, procedeu eficace și special pentru a obține ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă a unei științe, a unei arte. [Pl. -te, -turi. / < lat. secretum, cf. fr. secret].
Sursa: Dicționar de neologisme
SECRÉT, -Ă adj. 1. Tainic, tăinuit, ascuns. 2. Mascat, ascuns privirii. [< lat. secretus, cf. fr. secret].
Sursa: Dicționar de neologisme
SECRÉT, -Ă I. adj. 1. tainic, tăinuit, ascuns. 2. mascat, ascuns privirii. II. s. n. 1. ceea ce este ținut în taină, ce nu se dă publicității; mister. 2. mijloc, procedeu eficace și special pentru a obține ceva. 3. ceea ce constituie condiția intimă a unei științe, unei arte. (< fr. secret, lat. secretus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
SECRÉT3, -EÁTĂ adj. v. săcret.Sursa: Dicționarul limbii române moderne secrét (-eátă), adj. – 1. Deșert, abandonat. – 2. Retras, izolat. – 3. Afurisit, blestemat. – 4. Ascuns. – 5. (S. n.) Pustiu, loc frecventat de duhurile rele. – 6. (S. n.) Taină. – 7. (S. n., înv.) Parolă. – Var. săcret. Lat. secrētus (Pușcariu 1575; REW 7765; Tiktin; Candrea), cf. alb. škretë. Este popular numai în Trans., sensurile 4 și 6-7 reproduc fr. secret. Sensul de „blestemat” care se explică suficient pornind de la ideea de „gol”, cf. pustiu, poate a fost înțeles ca o continuare a seriei proclet, treclet. Der. (din fr.) secreta, vb.; secretar, s. m.; secretariat, s. n.; secrețiune, s. f.Sursa: Dicționarul etimologic român
secrét1 (se-cret) adj. m., pl. secréți; f. secrétă, pl. secréteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită secrét2 (se-cret) s. n., pl. secréteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită *secrét, -ă ădj. (lat. secretus, despărțit, d. se-cérnare a despărțĭ. V. cern). Care e ținut ascuns, știut numaĭ de unu saŭ de puținĭ: procedură secretă, tratat secret. Care e ascuns vederiĭ: mecanizm secret, ușă secretă. Care-șĭ ascunde sentimentele: un dușman secret. Pop. Discret: nu eștĭ de loc secret ! Comitet secret, adunare care deliberează fără să asiste publicu. Fondurĭ secrete, banĭ pe care guvernu-ĭ poate cheltuĭ p. interesele superioare ale statuluĭ fără să dea socoteală contabilitățiĭ publice. S. n., pl.e. Faptă ascunsă, lucru ținut ascuns: a trăda un secret. Discrețiune (tăcere): a observa secretu. Procedură specială neștiută de alțiĭ: Chinejiĭ aŭ secretu de a face lacu. Mijloc (talent) particular de a reușĭ: secretu de a te îmbogățĭ, de a domnĭ. Explicațiune, motiv ascuns: nu pricep secretu purtăriĭ luĭ. Mecanizm ascuns: lacăt cu secret. Celulă separata într’o închisoare: a pune un asasin la secret. Vorbă convențională (parolă) pe care, dacă n’o pronunțĭ, nu țĭ se dă voie să trecĭ: spuse secretu, și santinela îl lăsă să intre. Secret de stat, lucru a căruĭ divulgare face răŭ țăriĭ. Secret public, lucru știut de toțĭ în parte, dar pe care nu-l spune nimenĭ în public. În secret, în ascuns, fără marturĭ. — Apare Și’n P.P. noŭă. V. taĭnă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
secret a. 1. cunoscut numai de unul sau de foarte puțini oameni: procedeu secret. ║ n. 1. ceeace trebue să se ție ascuns: i-a spus un secret; 2. tăcere despre ceva spus: ține secretul; 3. procedeu cunoscut de o singură persoană sau națiune: Chinezii au secretul de a face lacul; 4. mijloc particular spre a reuși: are secretul de a plăcea; 5. partea cea mai grea și mai esențială a unei științe, arte: secretele artei de a domni; 6. celulă într´o închisoare unde se izolează deținutul de orice comunicațiune: a pune un condamnat la secret; în secret, în particular, fără martori.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SECRÉT, -Ă, secreți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care este ținut ascuns, care rămâne necunoscut; confidențial. Tratative secrete. ◊ Asociație (sau organizație, societate) secretă = organizație cu caracter conspirativ, constituită în ascuns. ♦ (Despre sentimente) Care nu este declarat sau mărturisit; păstrat în taină. 2. Ascuns vederii, mascat privirilor. Agent secret = persoană cu misiune secretă de informare în domeniul politic, economic sau al criminalității. II. S. n. 1. Ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină. ◊ Secret de stat = document sau date privitoare la problemele fundamentale ale vieții politice, economice, precum și ale apărării statului, a căror divulgare este pedepsită penal. 2. Sistem (ingenios) care constituie condiția succesului într-o întreprindere; procedeu special și eficace pentru a obține sau a face ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă (greu de realizat) a unei științe, a unei arte. 4. (înv.) Discreție. 5. (Ieșit din uz) Celulă izolată într-o închisoare. [Var.: sâcrét, -eátă adj.] – Din fr. secret, lat. secretus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) SECRÉT, -Ă, secreți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care este ținut ascuns, care rămâne necunoscut, nedivulgat; confidențial. Tratative secrete. ◊ Asociație (sau organizație, societate) secretă = organizație cu caracter conspirativ, constituită în ascuns. ♦ (Despre sentimente) Care nu este declarat sau mărturisit; păstrat în taină. 2. Ascuns vederii, mascat privirilor. ◊ Agent secret = agent de siguranță; detectiv. II. S. n. 1. Ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină. ◊ Secret de stat = document sau date privitoare la problemele de bază ale vieții politice, economice, precum și ale apărării statului, a căror divulgare este interzisă prin lege. 2. Sistem (ingenios) care constituie condiția succesului într-o întreprindere; procedeu special și eficace pentru a obține sau a face ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă (greu de realizat) a unei științe, a unei arte. 4. (Înv.) Discreție. 5. (Ieșit din uz) Celulă izolată într-o închisoare. [Var.: sâcrét, -eátă adj.] – Din fr. secret, lat. secretus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a secrét s.n. (înv.) substanță organică produsă și eliminată de celulele glandulare; scurgere, scursoare, scursură, secreție.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
SECRÉT s.n. 1. Ceea ce este ținut în taină, ceea ce nu se dă publicității; mister, taină. 2. Mijloc, procedeu eficace și special pentru a obține ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă a unei științe, a unei arte. [Pl. -te, -turi. / < lat. secretum, cf. fr. secret].
Sursa: Dicționar de neologisme
SECRÉT, -Ă adj. 1. Tainic, tăinuit, ascuns. 2. Mascat, ascuns privirii. [< lat. secretus, cf. fr. secret].
Sursa: Dicționar de neologisme
SECRÉT, -Ă I. adj. 1. tainic, tăinuit, ascuns. 2. mascat, ascuns privirii. II. s. n. 1. ceea ce este ținut în taină, ce nu se dă publicității; mister. 2. mijloc, procedeu eficace și special pentru a obține ceva. 3. ceea ce constituie condiția intimă a unei științe, unei arte. (< fr. secret, lat. secretus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
SECRÉT3, -EÁTĂ adj. v. săcret.Sursa: Dicționarul limbii române moderne secrét (-eátă), adj. – 1. Deșert, abandonat. – 2. Retras, izolat. – 3. Afurisit, blestemat. – 4. Ascuns. – 5. (S. n.) Pustiu, loc frecventat de duhurile rele. – 6. (S. n.) Taină. – 7. (S. n., înv.) Parolă. – Var. săcret. Lat. secrētus (Pușcariu 1575; REW 7765; Tiktin; Candrea), cf. alb. škretë. Este popular numai în Trans., sensurile 4 și 6-7 reproduc fr. secret. Sensul de „blestemat” care se explică suficient pornind de la ideea de „gol”, cf. pustiu, poate a fost înțeles ca o continuare a seriei proclet, treclet. Der. (din fr.) secreta, vb.; secretar, s. m.; secretariat, s. n.; secrețiune, s. f.Sursa: Dicționarul etimologic român secrét1 (se-cret) adj. m., pl. secréți; f. secrétă, pl. secréteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită secrét2 (se-cret) s. n., pl. secréteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
*secrét, -ă ădj. (lat. secretus, despărțit, d. se-cérnare a despărțĭ. V. cern). Care e ținut ascuns, știut numaĭ de unu saŭ de puținĭ: procedură secretă, tratat secret. Care e ascuns vederiĭ: mecanizm secret, ușă secretă. Care-șĭ ascunde sentimentele: un dușman secret. Pop. Discret: nu eștĭ de loc secret ! Comitet secret, adunare care deliberează fără să asiste publicu. Fondurĭ secrete, banĭ pe care guvernu-ĭ poate cheltuĭ p. interesele superioare ale statuluĭ fără să dea socoteală contabilitățiĭ publice. S. n., pl.e. Faptă ascunsă, lucru ținut ascuns: a trăda un secret. Discrețiune (tăcere): a observa secretu. Procedură specială neștiută de alțiĭ: Chinejiĭ aŭ secretu de a face lacu. Mijloc (talent) particular de a reușĭ: secretu de a te îmbogățĭ, de a domnĭ. Explicațiune, motiv ascuns: nu pricep secretu purtăriĭ luĭ. Mecanizm ascuns: lacăt cu secret. Celulă separata într’o închisoare: a pune un asasin la secret. Vorbă convențională (parolă) pe care, dacă n’o pronunțĭ, nu țĭ se dă voie să trecĭ: spuse secretu, și santinela îl lăsă să intre. Secret de stat, lucru a căruĭ divulgare face răŭ țăriĭ. Secret public, lucru știut de toțĭ în parte, dar pe care nu-l spune nimenĭ în public. În secret, în ascuns, fără marturĭ. — Apare Și’n P.P. noŭă. V. taĭnă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
secret a. 1. cunoscut numai de unul sau de foarte puțini oameni: procedeu secret. ║ n. 1. ceeace trebue să se ție ascuns: i-a spus un secret; 2. tăcere despre ceva spus: ține secretul; 3. procedeu cunoscut de o singură persoană sau națiune: Chinezii au secretul de a face lacul; 4. mijloc particular spre a reuși: are secretul de a plăcea; 5. partea cea mai grea și mai esențială a unei științe, arte: secretele artei de a domni; 6. celulă într´o închisoare unde se izolează deținutul de orice comunicațiune: a pune un condamnat la secret; în secret, în particular, fără martori.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SECRÉT, -Ă, secreți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care este ținut ascuns, care rămâne necunoscut; confidențial. Tratative secrete. ◊ Asociație (sau organizație, societate) secretă = organizație cu caracter conspirativ, constituită în ascuns. ♦ (Despre sentimente) Care nu este declarat sau mărturisit; păstrat în taină. 2. Ascuns vederii, mascat privirilor. Agent secret = persoană cu misiune secretă de informare în domeniul politic, economic sau al criminalității. II. S. n. 1. Ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină. ◊ Secret de stat = document sau date privitoare la problemele fundamentale ale vieții politice, economice, precum și ale apărării statului, a căror divulgare este pedepsită penal. 2. Sistem (ingenios) care constituie condiția succesului într-o întreprindere; procedeu special și eficace pentru a obține sau a face ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă (greu de realizat) a unei științe, a unei arte. 4. (înv.) Discreție. 5. (Ieșit din uz) Celulă izolată într-o închisoare. [Var.: sâcrét, -eátă adj.] – Din fr. secret, lat. secretus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) SECRÉT, -Ă, secreți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care este ținut ascuns, care rămâne necunoscut, nedivulgat; confidențial. Tratative secrete. ◊ Asociație (sau organizație, societate) secretă = organizație cu caracter conspirativ, constituită în ascuns. ♦ (Despre sentimente) Care nu este declarat sau mărturisit; păstrat în taină. 2. Ascuns vederii, mascat privirilor. ◊ Agent secret = agent de siguranță; detectiv. II. S. n. 1. Ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină. ◊ Secret de stat = document sau date privitoare la problemele de bază ale vieții politice, economice, precum și ale apărării statului, a căror divulgare este interzisă prin lege. 2. Sistem (ingenios) care constituie condiția succesului într-o întreprindere; procedeu special și eficace pentru a obține sau a face ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă (greu de realizat) a unei științe, a unei arte. 4. (Înv.) Discreție. 5. (Ieșit din uz) Celulă izolată într-o închisoare. [Var.: sâcrét, -eátă adj.] – Din fr. secret, lat. secretus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a secrét s.n. (înv.) substanță organică produsă și eliminată de celulele glandulare; scurgere, scursoare, scursură, secreție.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
SECRÉT s.n. 1. Ceea ce este ținut în taină, ceea ce nu se dă publicității; mister, taină. 2. Mijloc, procedeu eficace și special pentru a obține ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă a unei științe, a unei arte. [Pl. -te, -turi. / < lat. secretum, cf. fr. secret].
Sursa: Dicționar de neologisme
SECRÉT, -Ă adj. 1. Tainic, tăinuit, ascuns. 2. Mascat, ascuns privirii. [< lat. secretus, cf. fr. secret].
Sursa: Dicționar de neologisme
SECRÉT, -Ă I. adj. 1. tainic, tăinuit, ascuns. 2. mascat, ascuns privirii. II. s. n. 1. ceea ce este ținut în taină, ce nu se dă publicității; mister. 2. mijloc, procedeu eficace și special pentru a obține ceva. 3. ceea ce constituie condiția intimă a unei științe, unei arte. (< fr. secret, lat. secretus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
SECRÉT3, -EÁTĂ adj. v. săcret.Sursa: Dicționarul limbii române moderne secrét (-eátă), adj. – 1. Deșert, abandonat. – 2. Retras, izolat. – 3. Afurisit, blestemat. – 4. Ascuns. – 5. (S. n.) Pustiu, loc frecventat de duhurile rele. – 6. (S. n.) Taină. – 7. (S. n., înv.) Parolă. – Var. săcret. Lat. secrētus (Pușcariu 1575; REW 7765; Tiktin; Candrea), cf. alb. škretë. Este popular numai în Trans., sensurile 4 și 6-7 reproduc fr. secret. Sensul de „blestemat” care se explică suficient pornind de la ideea de „gol”, cf. pustiu, poate a fost înțeles ca o continuare a seriei proclet, treclet. Der. (din fr.) secreta, vb.; secretar, s. m.; secretariat, s. n.; secrețiune, s. f.Sursa: Dicționarul etimologic român secrét1 (se-cret) adj. m., pl. secréți; f. secrétă, pl. secréteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită secrét2 (se-cret) s. n., pl. secréteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită *secrét, -ă ădj. (lat. secretus, despărțit, d. se-cérnare a despărțĭ. V. cern). Care e ținut ascuns, știut numaĭ de unu saŭ de puținĭ: procedură secretă, tratat secret. Care e ascuns vederiĭ: mecanizm secret, ușă secretă. Care-șĭ ascunde sentimentele: un dușman secret. Pop. Discret: nu eștĭ de loc secret ! Comitet secret, adunare care deliberează fără să asiste publicu. Fondurĭ secrete, banĭ pe care guvernu-ĭ poate cheltuĭ p. interesele superioare ale statuluĭ fără să dea socoteală contabilitățiĭ publice. S. n., pl.e. Faptă ascunsă, lucru ținut ascuns: a trăda un secret. Discrețiune (tăcere): a observa secretu. Procedură specială neștiută de alțiĭ: Chinejiĭ aŭ secretu de a face lacu. Mijloc (talent) particular de a reușĭ: secretu de a te îmbogățĭ, de a domnĭ. Explicațiune, motiv ascuns: nu pricep secretu purtăriĭ luĭ. Mecanizm ascuns: lacăt cu secret. Celulă separata într’o închisoare: a pune un asasin la secret. Vorbă convențională (parolă) pe care, dacă n’o pronunțĭ, nu țĭ se dă voie să trecĭ: spuse secretu, și santinela îl lăsă să intre. Secret de stat, lucru a căruĭ divulgare face răŭ țăriĭ. Secret public, lucru știut de toțĭ în parte, dar pe care nu-l spune nimenĭ în public. În secret, în ascuns, fără marturĭ. — Apare Și’n P.P. noŭă. V. taĭnă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
secret a. 1. cunoscut numai de unul sau de foarte puțini oameni: procedeu secret. ║ n. 1. ceeace trebue să se ție ascuns: i-a spus un secret; 2. tăcere despre ceva spus: ține secretul; 3. procedeu cunoscut de o singură persoană sau națiune: Chinezii au secretul de a face lacul; 4. mijloc particular spre a reuși: are secretul de a plăcea; 5. partea cea mai grea și mai esențială a unei științe, arte: secretele artei de a domni; 6. celulă într´o închisoare unde se izolează deținutul de orice comunicațiune: a pune un condamnat la secret; în secret, în particular, fără martori.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SECRÉT, -Ă, secreți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care este ținut ascuns, care rămâne necunoscut; confidențial. Tratative secrete. ◊ Asociație (sau organizație, societate) secretă = organizație cu caracter conspirativ, constituită în ascuns. ♦ (Despre sentimente) Care nu este declarat sau mărturisit; păstrat în taină. 2. Ascuns vederii, mascat privirilor. Agent secret = persoană cu misiune secretă de informare în domeniul politic, economic sau al criminalității. II. S. n. 1. Ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină. ◊ Secret de stat = document sau date privitoare la problemele fundamentale ale vieții politice, economice, precum și ale apărării statului, a căror divulgare este pedepsită penal. 2. Sistem (ingenios) care constituie condiția succesului într-o întreprindere; procedeu special și eficace pentru a obține sau a face ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă (greu de realizat) a unei științe, a unei arte. 4. (înv.) Discreție. 5. (Ieșit din uz) Celulă izolată într-o închisoare. [Var.: sâcrét, -eátă adj.] – Din fr. secret, lat. secretus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)