scápăt (rar) s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită 1) scápăt n., pl. ete (d. scapăt 2). Rar azĭ. Scăpătare, apus: scapătu soareluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) scápăt, a -ăpătá v. intr. (lat. *excápito, -capitare, ajung la capăt, d. cáput, cápitis, cap, capăt. Se conj. ca capăt 2. V. decapitez). Cad saŭ alunec de unde sînt: a scăpăta de pe mal. Apun, asfințesc: soarele a scăpătat. Sărăcesc: acest boĭer a scăpătat. V. refl. Calc greșit și cad, mă poticnesc: calu s’a scăpătat din picĭoare, din genuchĭ. Fig. Greșesc: s’a scăpătat și a furat. V. tr. Rar. Scap în jos: îmĭ scapăt capu de somn.
Sursa: Dicționaru limbii românești
SCÁPĂT s. n. (Rar) Apus, asfințit (al Soarelui). – Din scăpata (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) SCĂPÁT, -Ă, scăpați, -te, adj. 1. Care a fost scos dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc.; salvat. 2. Care a fost lăsat din mână involuntar. 3. (Despre cuvinte) Care a fost rostit în grabă, fără voie. 4. Omis. – V. scăpa.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a scăpát, -ă adj. (d. scap). Salvat. A face pe cineva scăpat, a-l lăsa să plece. Vechĭ. Scăpătat.
Sursa: Dicționaru limbii românești
scăpat a. a-l face scăpat, a-l lăsa să plece.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SCĂPÁT, -Ă, scăpați, -te, adj. 1. Care a fost scos dintr-o primejdie, dintr-o încurcătură etc.; salvat. 2. Care a fost lăsat din mână involuntar. 3. (Despre cuvinte) Care a fost rostit în grabă, fără voie. 4. Omis. – V. scăpa.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
scăpat - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul scăpa
scapăt - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul scăpăta
scapăt - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul scăpăta