Cautam colaborator matematica

Am găsit 5 definiții pentru cuvantul/cuvintele scurma:

SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. excorrimare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

scurmá (-m, -át), vb. – A zgîrma, a scormoni. – Var. scruma, scîrma, Olt. scîrmîi.De la scrum „cenușă”, care mai de mult trebuie să fi însemnat „praf în general”; animalele care scurmau pămîntul în bucățele mici. Ideea de „a face praf” este denumirea semantică generală pentru scrum, scurma și sdrumica; forma primitivă este scruma, care apare și cu sensul de „a arde”. Explicația pornind de la lat. *excorrimāre (Giuglea, Cercetări lexicografice, 26; Tiktin; REW 2254; Candrea, GS, VII, 196), cf. rîma, nu pare izbutită. Der. scurmător, adj. (care scurmă); scurmătură, s. f. (țărînă; scormonire); scormoni, vb. (a săpa, a scurma), cu suf. expresiv -ni, cf. var. scromoli cu suf. -li, tot expresiv (după Scriban, Arhiva, XXV, 134, din mag. karmolni; după Pușcariu, Dacor., I, 239-41, din cormană); scormoneală, s. f. (scurmat); scormonitor, adj. (care scormonește); sdrumica, vb. (a pulveriza, a sfărîma), probabil în loc de *scrumica, cf. mr. sdrumin(are), sdrumig(are), pe care Pascu, Archiv. Rom., VI, 26 și REW 7440a îl reduc la lat. rumināre (după Koerting 3389 și Cihac, I, 163, din lat. *exdemicāre, cf. contra Densusianu, Rom., XXXIII, 286; după Tiktin, Pușcariu, Dacor., VIII, 107 și Candrea, de la dumica contaminat cu sdrobi).
Sursa: Dicționarul etimologic român


scurmá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 scúrmă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

scurmà v. 1. a săpa cu unghiile ori cu botul, vorbind de găină sau de porc; 2. fig. a roade: ceva îl scurma la inimă; 3. a scruta: îmi scurmă fundul gândurilor. [Lat. *EXCONRIMARI].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SCURMÁ, scurm, vb. I. Tranz. și intranz. (Pop.) A răscoli la suprafața pământului (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele, cu o unealtă etc.) pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură. ♦ Tranz. Fig. A preocupa (chinuind sufletește); a irita. – Probabil lat. *excorrimare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)