Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele scoică:

SCÓICĂ, scoici, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de moluște care au corpul moale, ocrotit de două valve calcaroase, de obicei cenușii, care formează scheletul extern al animalului. ◊ Scoică de râu = gen de scoici comestibile care trăiesc pe sub malurile adânci ale râurilor (Unio); moluscă din acest gen. Scoică de baltă (sau de lac) = gen de scoici comestibile care trăiesc de obicei în mâlul apelor stătătoare sau cu un curs liniștit (Anodonta); moluscă din acest gen. Scoică de mărgăritar (sau de perle de mare) = scoică din Oceanul Indian și Pacific, care produce perle (Meleagrina margaritifera). 2. Scheletul calcaros al scoicii (1); cochilie. ♦ Cochilie de melc. 3. Acoperiș (de sticlă) în forma unei cochilii de scoică (1) sau în formă de evantai, construit la intrarea într-o clădire. 4. Excrescență osoasă care se formează pe chișița sau pe coroana copitei calului și care face ca animalul să șchiopăteze. 5. (La armele de vânătoare) Adâncitura închizătorului, în care este înșurubat percutorul. – Din sl. skolika.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



scóică (-ci), s. f.1. Specie de moluște, cochilie. – 2. Os mort, tumoare pe tendon. – 3. Ureche, pavilion al urechii. – 4. Țintă cu cap de metal strălucitor, drept ornament. Sl. skolĭka (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Cihac, II, 332; Conev 53), cf. bg., pol. skojka, sb., cr., slov. skoljka.
Sursa: Dicționarul etimologic român

scoică, scoici s.f vulvă.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

scóică s. f., g.-d. art. scóicii; pl. scoici
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

scóĭcă f., pl. ĭ. (vsl. skolika, bg. skoĭka, scoĭcă). Învăliș dur calcaros de forma unuĭ capac scobit opus altuĭa asemenea în care trăĭesc unele molusce, ca stridiile, midiile ș.a. (V. culbec, melc). Unflarea copitelor la caĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

scoică f. 1. mic animal ce locuiește într’un înveliș dur și calcaros: scoică de mare, stridie; 2. umflarea unghiilor la cai. [Slav. SKOLIKA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SCÓICĂ, scoici, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de moluște care au corpul moale, ocrotit de două valve calcaroase, de obicei cenușii, care formează scheletul extern al animalului. ◊ Scoică de râu = gen de scoici comestibile care trăiesc pe sub malurile adânci ale râurilor (Unio); moluscă din acest gen. Scoică de baltă (sau de lac) = gen de scoici comestibile care trăiesc de obicei în mâlul apelor stătătoare sau cu un curs liniștit (Anodonta); moluscă din acest gen. Scoică-de-mărgăritar (sau de perle de mare) = scoică din Oceanul Indian și Pacific, care produce perle (Meleagrina margaritifera). 2. Scheletul calcaros al scoicii (1); cochilie. ♦ Cochilie de melc. 3. Acoperiș (de sticlă) în forma unei cochilii de scoică (1) sau în formă de evantai, construit la intrarea într-o clădire. 4. Excrescență osoasă care se formează pe chișița sau pe coroana copitei calului și care face ca animalul să șchiopăteze. 5. (La armele de vânătoare) Adâncitura închizătorului, în care este înșurubat percutorul. – Din sl. skolika.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)