SCOBITÚRĂ, scobituri, s. f. 1. Loc scobit într-o suprafață, gaură, cavitate, adâncitură; săpătură. ♦ Văgăună. ♦ Parte scobită a unui obiect; 2. Lucrare în formă de șanț executată într-un zăcământ minier, cu scopul de a extrage mai ușor materialul. – Scobi + suf. -tură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
scobitúră s. f., g.-d. art. scobitúrii; pl. scobitúriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită scobitúră f., pl. ĭ. Loc scobit (săpătură, excavațiune, gravură). Firidă: în scobitura ziduluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
scobitură f. efectul scobirii: 1. excavațiune; 2. lucrare în relief; 3. loc scobit: într’o scobitură în părete ardea o candelă OD.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SCOBITÚRĂ, scobituri, s. f. 1. Loc scobit într-o suprafață, gaură, cavitate, adâncitură; săpătură. ♦ Văgăună. ♦ Parte scobită a unui obiect. 2. Lucrare în formă de șanț executată într-un zăcământ minier, cu scopul de a extrage mai ușor materialul. – Scobi + suf. -tură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 