Am găsit 24 de definiții pentru cuvantul/cuvintele sceptru:

SCÉPTRU, sceptre, s. n. Toiag, baston (împodobit) purtat de suverani ca simbol al autorității. ♦ Fig. Demnitate, putere, mărire, autoritate de suveran; domnie, conducere. – Din fr. sceptre, lat. sceptrum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

SCÉPTRU s.n. Un fel de baston împodobit, care se poartă ca semn al autorității. ♦ (Fig.) Demnitate, putere, mărime, domnie. [Pl. -re, -ruri (s.m.) -ri. / cf. fr. sceptre, lat. sceptrum, gr. skeptron – baston].
Sursa: Dicționar de neologisme


SCÉPTRU s. n. baston împodobit, purtat de suverani, ca însemn al puterii lor. ◊ (fig.) demnitate, putere, mărire; domnie. (< fr. sceptre, lat. sceptrum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

scéptru (-re), s. n. – Baston, simbol al autorității. – Var. înv. schiptru. Mr. schiptru. Lat. sceptrum (sec. XIX), și var. din mgr. σϰήπτρον (Murnu 50), cf. sl. skiptrŭ (Vasmer, Gr., 133). Sec. XVII.
Sursa: Dicționarul etimologic român

scéptru s. n., art. scéptrul; pl. scéptre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

* scéptru n., pl. e (lat. sceptrum, vgr. skêptron). Un fel de baston saŭ măcĭucă care e insigna suveranitățiĭ. Fig. Suveranitate, domnie: a ambiționa sceptru. Superioritate: Anglia ține sceptru mărilor. Sceptru de fer, domnie aspră și despotică. – Vechĭ schiptru (ngr. skiptron, vsl. skiptrŭ). V. buzdugan, topuz.
Sursa: Dicționaru limbii românești

sceptru n. 1. baston de comandă, semn al puterii supreme; 2. fig. autoritate suverană, regalitate: a ambiționa un sceptru; 3. superioritate: Englezii posed sceptrul mărilor.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SCÉPTRU, sceptre, s. n. Toiag, baston (împodobit) purtat de suverani ca simbol al autorității. ♦ Fig. Demnitate, putere, mărire, autoritate de suveran; domnie, conducere. – Din fr. sceptre, lat. sceptrum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SCÉPTRU, sceptre, s. n. Toiag, baston (împodobit) purtat de suverani ca simbol al autorității. ♦ Fig. Demnitate, putere, mărire, autoritate de suveran; domnie, conducere. – Din fr. sceptre, lat. sceptrum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

SCÉPTRU s.n. Un fel de baston împodobit, care se poartă ca semn al autorității. ♦ (Fig.) Demnitate, putere, mărime, domnie. [Pl. -re, -ruri (s.m.) -ri. / cf. fr. sceptre, lat. sceptrum, gr. skeptron – baston].
Sursa: Dicționar de neologisme

SCÉPTRU s. n. baston împodobit, purtat de suverani, ca însemn al puterii lor. ◊ (fig.) demnitate, putere, mărire; domnie. (< fr. sceptre, lat. sceptrum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

scéptru (-re), s. n. – Baston, simbol al autorității. – Var. înv. schiptru. Mr. schiptru. Lat. sceptrum (sec. XIX), și var. din mgr. σϰήπτρον (Murnu 50), cf. sl. skiptrŭ (Vasmer, Gr., 133). Sec. XVII.
Sursa: Dicționarul etimologic român

scéptru s. n., art. scéptrul; pl. scéptre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

* scéptru n., pl. e (lat. sceptrum, vgr. skêptron). Un fel de baston saŭ măcĭucă care e insigna suveranitățiĭ. Fig. Suveranitate, domnie: a ambiționa sceptru. Superioritate: Anglia ține sceptru mărilor. Sceptru de fer, domnie aspră și despotică. – Vechĭ schiptru (ngr. skiptron, vsl. skiptrŭ). V. buzdugan, topuz.
Sursa: Dicționaru limbii românești

sceptru n. 1. baston de comandă, semn al puterii supreme; 2. fig. autoritate suverană, regalitate: a ambiționa un sceptru; 3. superioritate: Englezii posed sceptrul mărilor.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SCÉPTRU, sceptre, s. n. Toiag, baston (împodobit) purtat de suverani ca simbol al autorității. ♦ Fig. Demnitate, putere, mărire, autoritate de suveran; domnie, conducere. – Din fr. sceptre, lat. sceptrum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SCÉPTRU, sceptre, s. n. Toiag, baston (împodobit) purtat de suverani ca simbol al autorității. ♦ Fig. Demnitate, putere, mărire, autoritate de suveran; domnie, conducere. – Din fr. sceptre, lat. sceptrum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

SCÉPTRU s.n. Un fel de baston împodobit, care se poartă ca semn al autorității. ♦ (Fig.) Demnitate, putere, mărime, domnie. [Pl. -re, -ruri (s.m.) -ri. / cf. fr. sceptre, lat. sceptrum, gr. skeptron – baston].
Sursa: Dicționar de neologisme

SCÉPTRU s. n. baston împodobit, purtat de suverani, ca însemn al puterii lor. ◊ (fig.) demnitate, putere, mărire; domnie. (< fr. sceptre, lat. sceptrum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

scéptru (-re), s. n. – Baston, simbol al autorității. – Var. înv. schiptru. Mr. schiptru. Lat. sceptrum (sec. XIX), și var. din mgr. σϰήπτρον (Murnu 50), cf. sl. skiptrŭ (Vasmer, Gr., 133). Sec. XVII.
Sursa: Dicționarul etimologic român

scéptru s. n., art. scéptrul; pl. scéptre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

* scéptru n., pl. e (lat. sceptrum, vgr. skêptron). Un fel de baston saŭ măcĭucă care e insigna suveranitățiĭ. Fig. Suveranitate, domnie: a ambiționa sceptru. Superioritate: Anglia ține sceptru mărilor. Sceptru de fer, domnie aspră și despotică. – Vechĭ schiptru (ngr. skiptron, vsl. skiptrŭ). V. buzdugan, topuz.
Sursa: Dicționaru limbii românești

sceptru n. 1. baston de comandă, semn al puterii supreme; 2. fig. autoritate suverană, regalitate: a ambiționa un sceptru; 3. superioritate: Englezii posed sceptrul mărilor.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SCÉPTRU, sceptre, s. n. Toiag, baston (împodobit) purtat de suverani ca simbol al autorității. ♦ Fig. Demnitate, putere, mărire, autoritate de suveran; domnie, conducere. – Din fr. sceptre, lat. sceptrum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)