SĂBIOÁRĂ, săbioare, s. f. 1. Săbiuță (1). 2. (Iht.) Sabie (2). 3. (Bot.) Gladiolă, săbiuță (2). [Pr.: -bi-oa-] – Sabie + suf. -ioară.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a săbioáră (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. săbioárei; pl. săbioáreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
săbioáră și -iúță f., pl. e (dim. d. sabie; sîrb. sabljičica, rus. sábelinik, gladiolus imbricatus). Sabie mică. O plantă cu frunze ca sabia, ca și stînjinelu, din a căruĭ familie și face parte (gladiolus imbricatus). Un pește mic argintiŭ numit și sorean (albúrnus lúcidus). V. și sabiță.
Sursa: Dicționaru limbii românești
săbioară f. pește ce se mănâncă mai mult sărat (Pelecus cultratus). [Coroana dinților săi are forma unui ferestrău].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SĂBIOÁRĂ, săbioare, s. f. 1. Săbiuță (1). 2. (Iht.) Sabie (2). 3. (Bot.) Gladiolă, săbiuță (2). [Pr.: -bi-oa-] – Sabie + suf. -ioară.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)