RĂSURÁ, răsurez, vb. I. Tranz. (Rar) A îmbujora. – Din răsură2.Sursa: Dicționarul limbii române moderne RĂSÚRĂ1, răsuri, s. f. (Rar) Răzătură. – Ras2 + suf. -ură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
RĂSÚRĂ2, răsuri, s. f. 1. (Bot.) Măceș. 2. (Entom.) Larvă de efemeră. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a RĂSÚRĂ3, răsuri, s. f. Cotă adițională la dări, în țările românești, în sec. XVIII-XIX, din care se făcea plata dregătorilor. – Et. nec. Cf. rade.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a 1) răsúră f., pl. ĭ (cp. cu lat. rósula [dim. d. rosa], de unde s´ar fi făcut *rosură, apoĭ, pintr´o [!] inexplicabilă schimbare de accent, răsură). Floare de răsur.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) răsúră f., pl. ĭ (lat. rasúra, d. rádere, rasum, a rade; it. pv, sp. pg. rasura, vfr. rasure. V. rad). Răsătură, răsunoĭ (Trans.). Odinioară, un bir suplementar [!] pe lefile boĭerilor: casa răsurilor (V. raz 1). Rosură. Dun. Larvă de vetrice.
Sursa: Dicționaru limbii românești
răsúră s. f., g.-d. art. răsúrii; pl. răsúri Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
răsură f. floarea răsurului, roză sălbatecă. [Cf. lat. ROSULA (din rosa)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
răsùră f. 1. răzătură; 2. od. dare suplimentară pentru lefile boierilor: cassa răsurilor. [Lat. RASURA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
RĂSÚRĂ1, răsuri, s. f. (Rar) Răzătură. – Ras2 + suf. -ură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) RĂSURẮ2, răsuri, s. f. 1. (Bot.) Măceș. 2. (Entom.) Larvă de efemeră. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) RĂSURĂ3, răsuri, s. f. Cotă adițională la dări, în Țările Române, în sec. XVIII-XIX, din care se făcea plata dregătorilor. – Cf. rade.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)