RÁDIU s. n. Element radioactiv care se găsește în minereurile de uraniu, folosit în medicină și în fizica nucleară. [Var.: rádium s. n.] – Din fr. radium.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a RÁDIU s.n. Element radioactiv asemănător din punct de vedere chimic cu bariul, întrebuințat în fizică și medicină. [Pron. -diu, var. radium s.n. / < fr. radium].
Sursa: Dicționar de neologisme
RÁDIU/RÁDIUM s. n. element radioactiv din grupa metalelor alcalino-pământoase, folosit în substanță emițătoare de radiații în medicină și în fizica nucleară. (< fr. radium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
rádiu [diu pron. dĭu] s. n., art. rádiul; simb. RaSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită RÁDIU (‹ fr., germ. {i}; {s} fr. radio[actif] „radioactiv”) s. n. Element radioactiv (Ra; nr. at. 88, m. at. 226,03) din grupa metalelor alcalino-pământoase. Se găsește în minereuri de uraniu. A fost descoperit în 1898 de Pierre și Maria Skłodowska-Curie și colaboratorul lor G. Bémont și izolat în 1910. Cel mai stabil izotop, Ra226, are perioada de înjumătățire de 1620 de ani; metal alb-argintiu strălucitor, foarte activ. Datorită proprietăților sale radioactive este folosit în medicină (terapia prin radiații, radiologie, medicină nucleară) și în tehincă (în amestec cu beriliu servește ca sursă de neutroni).Sursa: Dicționar enciclopedic *rádiŭ n. (lat. științific radium, d. lat. radius, rază, din cauză că emite raze). Chim. Un metal descoperit de Curie, Bémont și soția luĭ Curie la 1899. – Radiu se află în oxidu natural de uraniŭ și se caracterizează pin [!] sările și soluțiunile sărilor luĭ, care emit raze care influențează placa fotografică, fac aeru conductor de electricitate, produc diverse acțiunĭ chimice ș. a.
Sursa: Dicționaru limbii românești
RÁDIU s. n. Element radioactiv care se găsește în minereurile de uraniu, folosit în medicină și în fizica nucleară. [Var.: rádium s. n.] – Din fr. radium.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
RẮDIU s. n. v. rediu.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a rădiu n. Mold. pădurice: adio ! rădiuri, codri umbroși ! NEGR. [Vechiu-rom. reade (1537): origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
RẮDIU s. n. v. rediu.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)