RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A capăta rutină. – Din fr. routiner.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a RUTINÁ vb. I. tr. (Rar) A învăța prin rutină. ♦ refl. A căpăta anumite deprinderi; a căpăta rutină. [< fr. routiner].
Sursa: Dicționar de neologisme
RUTINÁ vb. I. tr. a crea anumite deprinderi. II. refl. a căpăta rutină. (< fr. routiner)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
rutinà v. a învăța prin rutină.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A căpăta rutină. – Din fr. routiner.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) RUTÍNĂ1 s. f. Capacitate câștigată printr-o practică îndelungată; (depr.) obișnuință de a acționa sau de a gândi totdeauna în același fel. ♦ Totalitatea obișnuințelor sau a prejudecăților considerate ca fiind un obstacol în calea noului, a creației sau a progresului. – Din fr. routine.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a RUTÍNĂ2 s. f. Substanță chimică naturală, care se găsește în florile, în frunzele și în tulpinile multor plante, folosită în medicină. – Din fr. rutine.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
RUTÍNĂ1 s.f. 1. Obicei, operație repetată zilnic sau periodic. ♦ Operație efectuată de un calculator electronic. 2. Deprindere de a lucra mecanic, mereu în același fel. ♦ (Depr.) Respectare prea servilă a unor reguli și deprinderi învechite. V. manierism. / < fr. routine].
Sursa: Dicționar de neologisme
RUTÍNĂ2 s.f. Substanță chimică de origine vegetală, folosită în farmacie ca diuretic, antihemoragic etc. [< fr. rutine].
Sursa: Dicționar de neologisme
RUTÍNĂ1 s. f. 1. capacitate, îndemânare câștigată printr-o practică îndelungată. ◊ (depr.) deprindere de a lucra, de a gândi mecanic, mereu în același fel; respectare prea servilă a unor reguli și deprinderi învechite. 2. (inform.) set de instrucțiuni din ansamblul unui program de prelucrare a datelor, la servirea mai multor programe, când operațiile sunt comune; (sub)program de folosință curentă sau repetitiv, care asigură o funcție bine definită. (< fr., engl. routine)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
RUTÍNĂ2 s. f. substanță chimică de origine vegetală în farmacie ca diuretic, antihemoragic etc. (< fr. rutine)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
RUTÍNĂ2 (‹ fr.) s. f. (FARM.) Substanță chimică naturală, care face parte din grupa flavonelor (vitamina P). Se găsește în florile, în frunzele și în tulpinile multor plante, din care se și extrage (hrișcă, diferite specii de Forsythia etc.). R. mărește rezistența capilarelor, diminuează permeabilitatea celulară, fiind utilizată pentru aceste calități în tratamentul diatezelor hemoragice, în hipertensiunea arterială, ca diuretic etc.Sursa: Dicționar enciclopedic *rutínă f., pl. e (fr. routine, d. route, drum). Îndemănare cîștigată pin [!] practică: a avea rutina afacerilor. Deprindere oarbă de a proceda tot-de-a-una cum aĭ apucat: rutina e vătămătoare progresuluĭ. V. pareatcă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
rutínă s. f., g.-d. art. rutíneiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
rutină f. 1. capacitate dobândită prin o deprindere îndelungată; 2. deprindere oarbă de a face ceva totdeauna în acelaș chip: rutina e vătămătoare progresului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
RUTÍNĂ1 s. f. Capacitate câștigată printr-o practică îndelungată;; (depr.) obișnuință de a acționa sau de a gândi totdeauna în același fel. ♦ Totalitatea obișnuințelor sau a prejudecăților considerate ca fiind un obstacol în calea noului, a creației sau a progresului. – Din fr. routine.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) RUTÍNĂ2 s. f. Substanță chimică naturală, care se găsește în florile, în frunzele și în tulpinile multor plante, folosită în medicină. – Din fr. rutine.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)