Am găsit 11 definiții pentru cuvantul/cuvintele rupt:

RUPT2, -Ă, rupți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Făcut bucăți, ciopârțit; (despre obiecte de îmbrăcăminte) ros, uzat, găurit. ♦ Fig. Zdrobit, copleșit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, despărțit în două (sau în mai multe) părți. ♦ Fig. (Despre relații prietenești, diplomatice etc.) Desfăcut, curmat, întrerupt; anulat, stricat. ♦ (Despre părți ale corpului) Sfărâmat; fracturat. 3. Desprins (cu forța) din loc; smuls. 4. Înstrăinat de..., izolat, îndepărtat. II. S. f. Înțelegere între contribuabili și visterie, în evul mediu, în țările române, prin care, în locul dărilor existente, se stabilea o sumă fixă, globală, plătibilă anual; p. ext. dare plătită pe baza acestei înțelegeri; ruptoare. – V. rupe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



RUPT1 s. n. 1. Faptul de a (se) rupe. 2. (În loc.) În ruptul capului = cu nici un preț; niciodată. Cu ruptul (sau cu rupta) = cu ridicata; în total. Pe rupte sau pe ruptele(a) = cu mare intensitate. [Forme gramaticale: rupta, rupte(le)] – V. rupe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

RUPT1 s. n. 1. ~ ♦ Întrerupere, suspendare.
Sursa: Dicționarul etimologic român

RUPT1 s.n. ~ 2. (În loc.) (Nici) În ruptul capului = ~ . Cu ruptul sau cu rupta = cu ridicata, cu toptanul, cu ghiotura; ~ . Pe rupte sau pe ruptele(a) = cu mare intensitate, din răsputeri, pe brânci. Muncește pe rupte. [Forme gramaticale: ~ , ruptelea]
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

RUPT2, -Ă, rupți, -te, adj., s.f. I. Adj. 1. ~ , găurit (prin întrebuințare). ♦ Cu carnea trupului sfâșiată; rănit. ♦ Fig. (Despre oameni, urmat de determinări introduse prin prep. de, arătând cauza) Zdrobit, copleșit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, ~ Lanț rupt.Expr. (Reg.) Rupt-ales = precizat, accentuat. Iar eu vă zic rupt-ales Că așa fără nici o rânduială Nu putem nici până dimineață Rămânea. ~ 3. ~; smuls, v. cules. Floare ruptă.Expr. Bucățică ruptă = v. bucățică. 4. ~ , îndepărtat; care a pierdut legătura cu....
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

rupt, -ă, rupți, -te adj. 1. bătut. 2. obosit, epuizat, istovit. 3. (tox.) drogat, năucit de o supradoză de narcotice.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

rupt, -ă adj. (d. rup 2). Sfîșiat, făcut bucățĭ: o cămașă ruptă. Frînt: un picĭor rupt. Desprins cu violență: un picĭor rupt. Căzut: un pod rupt. Ros, uzat: ghete rupte. Fig. Anulat: contract rupt. Rupt (în coș [coșu peptuluĭ]) de foame, foarte flămînd. Rupt de osteneală, foarte ostenit. Rupt din soare, foarte frumos: o fată ruptă din soare. Bucățică ruptă, foarte asemenea: acest copil e bucățica ruptă tată-su. S. n., pl. urĭ. Acțiunea de a rupe des. Închidere, disolvare, spargere: după ruptul seimuluĭ Leșilor (Cost.). Preț p. o bucată de moșie luată (ruptă) în arendă, preț în general. Nicĭ în ruptu capuluĭ, cu nicĭ un preț, categoric nu. (Totușĭ există și loc. a-țĭ rupe capu, a te duce draculuĭ, a muri, și decĭ nicĭ în ruptu capuluĭ s´ar putea explica și pin [!] „nicĭ chear [!] dac´aș muri”). Cu ruptu (sud și vest), cu hurta, cu toptanu. S. f., pl. e. Bir fix pe care negustoriĭ străinĭ de acelașĭ fel îl plăteaŭ vistieriiĭ (Ĭorga, Negoț, 128): ruptele vistieriiĭ. Ruptoare, învoĭală în care cîștigu saŭ perderea [!] îl privește pe cel ce primește baniĭ: cu rupta (în Trans. cu ruptu).
Sursa: Dicționaru limbii românești

!rupt s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

rupt a. 1. făcut bucăți: haine rupte; 2. sfărâmat: lanțuri rupte; 3. fig. sdrobit: rupți de foame și obosiți de trude; 4. fixat în total: preț rupt. ║ n. ruptoare: cu ruptul; în ruptul capului, cu niciun preț.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

RUPT1 s. n. Faptul de a (se) rupe.Loc. adv. În ruptul capului = cu nici un preț; niciodată. Cu ruptul (sau cu rupta) = cu ridicata; în total. Pe rupte sau pe ruptele(a) = cu mare intensitate. [Forme gramaticale: rupta, rupte(le)] – V. rupe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

RUPT2, -Ă, rupți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Făcut bucăți, ciopârțit; (despre obiecte de îmbrăcăminte) ros, uzat, găurit. ♦ Fig. Zdrobit, copleșit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, despărțit în două (sau în mai multe) părți. ♦ Fig. (Despre relații prietenești, diplomatice etc.) Desfăcut, curmat, întrerupt; anulat, stricat. ♦ (Despre părți ale corpului) Sfărâmat; fracturat. 3. Desprins (cu forța) din loc; smuls. 4. înstrăinat de..., izolat, îndepărtat. II. S. f. înțelegere între contribuabili și visterie, în Evul Mediu, în Țările Române, prin care, în locul dărilor existente, se stabilea o sumă fixă, globală, plătibilă anual; p. ext. dare plătită pe baza acestei înțelegeri; ruptoare (1). – V. rupe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

rupt - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul rupe