RÚMEN1, rumene, s. n. Primul și cel mai mare compartiment al stomacului rumegătoarelor, de forma unui sac dublu, care ocupă întreaga cavitate abdominală stângă și o parte din cavitatea abdominală dreaptă și în care se înmagazinează alimentele și se macerează sub influența florei bacteriene, a fermenților și a mișcării pereților; ierbar2. – Din fr. rumen.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
RÚMEN2, -Ă, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraz sau buze) De o culoare care bate în roșu. ♦ (Despre oameni) Cu fața îmbujorată, cu obrajii roșii. ♦ (Despre fructe și unele alimente) Care a căpătat o culoare roșiatică (sub acțiunea focului sau a soarelui); bine copt. 2. De culoare roșu-aprins; trandafiriu. – Din sl. rumĕnŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a RÚMEN2, RÚMENĂ, rúmeni, rúmene, adj. ~ (din sl. rumĕnŭ = roșu; cf. scr., slovac. rumen)Sursa: Dicționarul etimologic român RÚMEN s.n. Primul compartiment al stomacului rumegătoarelor. [< fr. rumen, cf. lat. rumen].
Sursa: Dicționar de neologisme
RÚMEN s. n. primul compartiment al stomacului la rumegătoare. (< fr., lat. rumen)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
rúmen (rúmenă), adj. – Trandafiriu, roșcat. – Mr. arumîn. Sl. rumĕnŭ „roșu” (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 491; Conev 97), cf. sb., cr., slov. rumen. – Der. rumeior, adj. (dim. al lui rumen); rumeni, vb. (a se înroși; a se face rumen, a se frige ușor), din sl. rumĕniti, sb., cr. rumeniti; rumeneală, s. f. (roșeață, îmbujorare; fard; căldură, dogoare), din sl. rumĕnilo, sb., cr., slov. rumenilo; rumeniu, adj. (trandafiriu); rumeniță, s. f. (fard).Sursa: Dicționarul etimologic român rúmen, -ă adj. (vsl. rumĭenŭ, roș, rumen; bg. sîrb. rumen, rus. rumĭányĭ). Cu fața plină de sănătate: fețe rumene, copiĭ rumenĭ. Bine copt și prăjit: pîne [!] rumenă, o găină rumenă. – În est rumăn, -ănă, pl. tot -enĭ, -ene.
Sursa: Dicționaru limbii românești
rúmen1 adj. m., pl. rúmeni; f. rúmenă, pl. rúmeneSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită rúmen2 s. n., pl. rúmeneSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită rumen a. 1. roșu închis: obrajii rumeni ca doi bujori; 2. bine copt: bucate rumene. [Slav. RUMIENŬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
RÚMEN1, rumene, s. n. Primul și cel mai mare compartiment al stomacului rumegătoarelor, de forma unui sac dublu, care ocupă întreaga cavitate abdominală stângă și o parte din cavitatea abdominală dreaptă și în care se înmagazinează alimentele și se macerează sub influența florei bacteriene, a fermenților și a mișcării pereților; ierbar2. – Din fr. rumen.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) RÚMEN2, -Ă, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraz sau buze) De o culoare care bate în roșu. ♦ (Despre oameni) Cu fața îmbujorată, cu obrajii roșii. ♦ (Despre fructe și unele alimente) Care a căpătat o culoare roșiatică (sub acțiunea focului sau a soarelui); bine copt. 2. Care este roșu-aprins; trandafiriu. – Din sl. rumenă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 