Am găsit 26 de definiții pentru cuvantul/cuvintele rug:

RUG1, rugi. s. m. 1. Tulpina (târâtoare) a unor plante. 2. Mur1. 3. Măceș. 4. Compus: rug-de-munte sau rug-de-zmeură = zmeur. – Lat. rubus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



RUG2, ruguri. s. n. Grămadă de lemne pe care se ardeau, în antichitate, jertfele sau morții și, în evul mediu, condamnații la moarte. – Lat. rogus (după rug1).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

rug (-guri), s. n. – Lemne pe care se ardeau morții sau condamnații la moarte. Lat. rugus (sec. XIX). Candrea, Éléments, 5, și Tiktin consideră că cuvîntul poate fi moștenit, lucru complet improbabil.
Sursa: Dicționarul etimologic român

rug (-guri), s. n.1. Mur (Rubus caesius). – 2. Arbust sau tufă spinoasă în general. – Mr. (a)rug, megl. rug. Lat. rŭbus (Diez, II, 58; Pascu, I, 141), cf. it. rovo, rogo; pentru schimbarea bg, cf. neg, negură.Der. ruget, s. n. (loc de rugi).
Sursa: Dicționarul etimologic român

2) rug n., pl. urĭ (lat. rŏgus, rug). Grămadă de lemne pe care se ardeaŭ condamnațiĭ: Ioana din Arc fu arsă pe rug. V. eșafod și năcladă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

1) rug m. (lat. rŭbus, rug. P. g din b, cp. cu negură). Tufă rozacee, ca cea de rubus caesius, de mure, de smeură orĭ de măceș [!]. Mărăcine. Ban. Salcîm.
Sursa: Dicționaru limbii românești

rug, rugi, s.m. – (bot.) 1. Mur. 2. Măceș; câcădare. – Lat. rubus.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

rug1 (plantă) s. m., pl. rugi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

rug2 (grămadă de lemne) s. n., pl. rúguri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

rug n. grămadă de lemne pe care s´ardea [!] cei osândiți la moarte. [Lat. ROGUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

rug m. 1. arbust spinos al cărui fruct se zice mură (Rubus caesius); 2. Tr. măceș. [Lat. RUBUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

RUG1, rugi, s. m. 1. Tulpina (târâtoare) a unor plante. 2. Mur1. 3. Măceș. 4. Compus: rug-de-munte sau rug-de-zmeură = zmeur. – Lat. rubus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

RUG2, ruguri, s. n. Grămadă de lemne pe care se ardeau, în Antichitate, jertfele sau morții și, în Evul Mediu, condamnații la moarte. – Lat. rogus (după rug1).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

RUG1, rugi. s. m. 1. Tulpina (târâtoare) a unor plante. 2. Mur1. 3. Măceș. 4. Compus: rug-de-munte sau rug-de-zmeură = zmeur. – Lat. rubus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

RUG2, ruguri. s. n. Grămadă de lemne pe care se ardeau, în antichitate, jertfele sau morții și, în evul mediu, condamnații la moarte. – Lat. rogus (după rug1).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

rug (-guri), s. n. – Lemne pe care se ardeau morții sau condamnații la moarte. Lat. rugus (sec. XIX). Candrea, Éléments, 5, și Tiktin consideră că cuvîntul poate fi moștenit, lucru complet improbabil.
Sursa: Dicționarul etimologic român

rug (-guri), s. n.1. Mur (Rubus caesius). – 2. Arbust sau tufă spinoasă în general. – Mr. (a)rug, megl. rug. Lat. rŭbus (Diez, II, 58; Pascu, I, 141), cf. it. rovo, rogo; pentru schimbarea bg, cf. neg, negură.Der. ruget, s. n. (loc de rugi).
Sursa: Dicționarul etimologic român

2) rug n., pl. urĭ (lat. rŏgus, rug). Grămadă de lemne pe care se ardeaŭ condamnațiĭ: Ioana din Arc fu arsă pe rug. V. eșafod și năcladă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

1) rug m. (lat. rŭbus, rug. P. g din b, cp. cu negură). Tufă rozacee, ca cea de rubus caesius, de mure, de smeură orĭ de măceș [!]. Mărăcine. Ban. Salcîm.
Sursa: Dicționaru limbii românești

rug, rugi, s.m. – (bot.) 1. Mur. 2. Măceș; câcădare. – Lat. rubus.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

rug1 (plantă) s. m., pl. rugi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

rug2 (grămadă de lemne) s. n., pl. rúguri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

rug n. grămadă de lemne pe care s´ardea [!] cei osândiți la moarte. [Lat. ROGUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

rug m. 1. arbust spinos al cărui fruct se zice mură (Rubus caesius); 2. Tr. măceș. [Lat. RUBUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

RUG1, rugi, s. m. 1. Tulpina (târâtoare) a unor plante. 2. Mur1. 3. Măceș. 4. Compus: rug-de-munte sau rug-de-zmeură = zmeur. – Lat. rubus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

RUG2, ruguri, s. n. Grămadă de lemne pe care se ardeau, în Antichitate, jertfele sau morții și, în Evul Mediu, condamnații la moarte. – Lat. rogus (după rug1).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)