RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].
Sursa: Dicționar de neologisme
RÚBRICĂ, rubrici, s. f. 1. Despărțitură (verticală sau orizontală), cuprinzând una sau mai multe coloane, într-un registru, formular, grafic etc. 2. Spațiu rezervat (permanent) într-o publicație periodică pentru articole dintr-un anumit domeniu. 3. (Înv.) Titlu de pagină sau capitol care, în vechile manuscrise și cărți, se scria cu roșu. – Din fr. rubrique, lat. rubrica.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
RÚBRICĂ s.f. 1. Titlu de carte sau de capitol scris cu roșu în vechile cărți sau manuscrise. 2. Despărțitură într-un registru, într-un formular, într-un grafic etc. 3. Spațiu rezervat permanent într-o publicație periodică articolelor, comunicărilor etc. dintr-un anumit domeniu. [Pl. -ci. / cf. germ. Rubrik, fr. rubrique < lat. rubrica – pământ roșu].
Sursa: Dicționar de neologisme
RÚBRICĂ s. f. 1. despărțitură într-un registru, formular, grafic etc. 2. spațiu rezervat într-o publicație periodică articolelor, comunicărilor etc. dintr-un anumit domeniu. (< fr. rubrique, germ. Rubrik, lat. rubrica)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*rubrícă f., pl. ĭ (lat. rubrica, subînț. terra, pămînt, adică „lut roș” saŭ „cretă roșie”, cu care se scriaŭ titlurile și se întrebuința și ca emostatic, d. ruber, roș). Titlu al uneĭ părțĭ dintr´un ziar orĭ dintr´altă lucrare mare: rubrica informațiunilor. – Fals rúbrică.
Sursa: Dicționaru limbii românești
rúbrică (ru-bri-) s. f., g.-d. art. rúbricii; pl. rúbriciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită rubrică f. 1. un fel de cretă roșie întrebuințată de dulgheri; 2. titlu tipărit roșu în vechile cărți juridice sau bisericești; 3. în ziare, titlu ce indică origina unei știri: sub rubrica de...
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
RÚBRICĂ, rubrici, s. f. 1. Despărțitură (verticală sau orizontală), cuprinzând una sau mai multe coloane, într-un registru, formular, grafic etc. 2. Spațiu rezervat (permanent) într-o publicație periodică pentru articole dintr-un anumit domeniu. 3. (înv.) Titlu de pagină sau capitol care, în vechile manuscrise și cărți, se scria cu roșu. – Din fr. rubrique, lat. rubrica.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)