ROMANÉSC, -Ă, romanești, adj. (Livr.) Care are caracter de roman1, propriu romanului1. ♦ Care conține fapte, idei, întâmplări demne de un roman1; fantezist, imaginar. – Din fr. romanesque.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ROMANÉSC, -Ă adj. (Liv.) Cu caracter de roman, propriu romanului. ♦ Fantezist, imaginar. [< fr. romanesque].
Sursa: Dicționar de neologisme
ROMANÉSC, -Ă adj. 1. cu caracter de roman, propriu romanului. 2. fantezist, imaginar. 3. (fam.) visător. (< fr. romanesque)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*romanésc, -éscă adj. (fr. romanesque). Rar. Romantic.
Sursa: Dicționaru limbii românești
romanésc (livr.) adj. m., f. romanéscă; pl. m. și f. romanéștiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită romanesc a. 1. ce ține de roman: aventuri romanești; 2. fig. care are ideile, pasiunile unui erou de roman: spirit romanesc.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ROMANÉSC, -Ă, romanești, adj. (Livr.) Care are caracter de roman1, propriu romanului1. ♦ Care conține fapte, idei, întâmplări demne de un roman1; fantezist, imaginar. – Din fr. romanesque.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
ROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, românești, adj. Care aparține României sau populației ei, privitor la România sau la populația ei. ♦ (Ca n. pr.) Țara Românească = numele oficial al Munteniei (și Olteniei) până la unirea principatelor. ♦ (Substantivat, f.) Limba română. [Var.: rumânésc, -eáscă adj.] – Român + suf. -esc.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a 2) românésc v. tr. (d. Român). Cant. Prefac în Român, romanizez. – În Serbia rum-, creștinez.
Sursa: Dicționaru limbii românești
1) românésc, -eáscă adj. (d. Român). Al Românilor, al Româniiĭ: steagu românesc. Țara Românească, numele oficial al Munteniiĭ pînă la Unire, ĭar astăzĭ în popor și al întregiĭ Româniĭ. – În Mold. nord. se zice romănesc, cum se zice și rădiche. Dar asta e o noŭă evoluțiune din cauză că î nu e accentuat. Ar fi o greșală [!] să se creadă că asta e forma primitivă. Tot așa videm nu e lat. vĭdemus, ci o noŭă formă posterioară luĭ vedem. V. român ca adj.
Sursa: Dicționaru limbii românești
românésc adj. m., f. româneáscă; pl. m. și f. românéștiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită românesc a. 1. originar din România; 2. ce ține de România sau de locuitorii ei: obiceiu, port românesc; 3. pop. creștin (națiunea identificată cu religiunea): lasă-ți legea românească și dă-te ’n legea turcească POP. [Pentru sensul 3, cf. creștin].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ROMÂNÉSC, -EÁSCĂ, românești, adj. Care aparține României sau populației ei, privitor la România sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba română. [Var.: rumânésc, -eáscă adj.] – Român + suf. -esc.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
românesc - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul români
românesc - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul români
românesc - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul români