Am găsit 13 definiții pentru cuvantul/cuvintele riț:

RIT, rituri, s. n. 1. Ritual (2). ♦ P. gener. Rânduială, tipic1. 2. Confesiune religioasă; religie; spec. veche credință religioasă. – Din ngr. ríton, lat. ritus, fr. rite.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



RIT s.n. 1. Practică, ceremonie religioasă; ritual. ♦ (Fig.) Rânduială, tipic. 2. Confesiune (2). [Pl. -uri. / cf. fr. rite, it. rito, lat. ritus].
Sursa: Dicționar de neologisme

RIT s. n. 1. ritual. ◊ (fig.) rânduială, tipic. 2. confesiune (3). (< fr. rite, lat. ritus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

*rit n., pl. urĭ (lat. ritus). Modu în care se fac ceremoniile unuĭ cult religios: ritu ortodox, ritu catolic.
Sursa: Dicționaru limbii românești

rit s. n., pl. ríturi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

rit n. ordinea ceremoniilor unui cult religios: rituri sacre.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

RIT, rituri, s. n. 1. Ritual (2) 4- P. gener. Rânduială, tipic. 2. Confesiune religioasă, ramură autonomă în cadrul aceleiași religii; religie. ♦ Rit vechi = vechea rânduială bisericească, păstrată de secta rascolnicilor. – Din ngr. ríton, lat. ritus, fr. rite.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

RIȚ, rițuri, s. n. Crestătură liniară făcută pe o foaie de carton sau de mucava pentru a putea fi îndoită mai ușor fără să plesnească. – Din germ. Ritz.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

riț s. n., pl. ríțuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

RIȚ, rițuri, s. n. Crestătură liniară făcută pe o foaie de carton sau de mucava pentru a putea fi îndoită mai ușor fără să plesnească. – Din germ. Ritz.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

rît (rấturi), s. n. – Botul porcului. Sl. rŭtŭ „bot” (Cihac, II, 314; Conev 89). Este dubletul lui rît, s. n. (Trans., fînaț, pășune), care se consideră der. din mag. rét, din aceeași rădăcină sl. (Gáldi, Dict., 153), dar care poate proveni și direct din sl., cf. bg. răt „colină”, slov. rot „pășune pe o colină”, și în plus are dublul sens al lui bot.Der. rîtan (var. rătan), s. m. (grosolan, necioplit), cf. botos; rîtos, adj. (insolent, obraznic).
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) rît n., pl. urĭ (vsl. rŭtŭ, rotŭ, rît, bot). Botu porculuĭ. V. flit și teflu.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) rît n., pl. urĭ (ung. rét, livadă. V. rădĭ). Trans. Maram. Livadă.
Sursa: Dicționaru limbii românești