REVERÉNȚĂ, reverențe, s. f. 1. Salut ceremonios care se execută prin înclinarea bustului și îndoirea genunchilor; închinăciune; plecăciune în semn de respect; temenea. 2. Respect, venerație, considerație, stimă. ◊ Pronume de reverență (sau de politețe) = pronume personal de persoana a 2-a și a 3-a, întrebuințat în semn de respect față de persoana căreia ne adresăm sau despre care vorbim. – Din fr. révérence, lat. reverentia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a REVERÉNȚĂ s.f. 1. (Rar) Plecăciune, salut în semn de respect, de venerație; temenea. 2. Respect, venerație, stimă. ♦ Pronume de reverență = pronume de politețe. [Cf. lat. reverentia, fr. révérence].
Sursa: Dicționar de neologisme
REVERÉNȚĂ s. f. 1. plecăciune, salut în semn de respect, de venerație. 2. respect, considerație, stimă. ◊ pronume de ~ = pronume de politețe. (< fr. révérence, lat. reverentia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*reverénță f., pl. e (lat. reverentia, fr. révérence). Respect, venerațiune, închinăcĭune, plecăcĭune: a face o reverență adîncă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
reverénță s. f., g.-d. art. reverénței; pl. reverénțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită reverență f. 1. venerațiune adâncă; 2. mișcarea corpului când se salută.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
REVERÉNȚĂ, reverențe, s. f. 1. Salut ceremonios care se execută prin înclinarea bustului și îndoirea genunchilor, închinăciune; plecăciune în semn de respect, temenea. 2. Respect, venerație, considerație, stimă. ◊ Pronume de reverență = pronume de politețe. – Din fr. révérence, lat. reverentia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)