REPERTÓRIU, repertorii, s. n. 1. Caiet, registru în care se înscriu, în ordine alfabetică, date, nume etc., pentru a putea fi ușor găsite. 2. Totalitatea pieselor teatrale sau muzicale care se joacă în cadrul unui teatru în timpul unei stagiuni. ♦ Totalitatea pieselor scrise de un autor dramatic. 3. Culegere de texte, de cântece etc. [Var.: repertór, repertoár s. n.] – Din fr. répertoire, lat. repertorium.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a REPERTÓRIU s.n. 1. Caiet, registru în care se înscriu (alfabetic) date, nume etc. pentru a putea fi ușor găsite; repertoar. 2. Totalitatea pieselor, operelor jucate într-o stagiune sau în cadrul unui teatru. ♦ Totalitatea pieselor scrise de un autor. 3. Culegere de texte, de cântece etc. [Pron. -riu, var. repertor s.n. / cf. fr. répertoire, lat. repertorium].
Sursa: Dicționar de neologisme
REPERTÓRIU s. n. 1. caiet, registru, indice alfabetic cu date, nume etc. pentru a putea fi ușor găsite; repertoar. 2. totalitatea pieselor, operelor jucate într-o stagiune sau în cadrul unui teatru. ◊ totalitatea pieselor scrise de un autor. 3. culegere de texte, de cântece etc. (< fr. répertoire, lat. repertorium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*repertóriŭ n. (lat. repertorium, inventar, d. reperire, repertum, a găsi). Listă, catalog, colecțiune: repertoriŭ alfabetic. Lista pĭeselor care se joacă la un teatru saŭ se cîntă la concerte. Fig. Totalitate de cunoștințe: această carte e un vast repertoriŭ. Om care știe multe și e totdeauna gata să te învețe: acest om e un repertoriŭ viŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
repertóriu [riu pron. riu] s. n., art. repertóriul; pl. repertórii, art. repertóriile (-ri-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită repertoriu n. 1. tablă, colecțiune, menită a înlesni cercetările: repertoriu alfabetic; 2. listă de piese dramatice ce se joacă din când în când: această comedie face parte din repertoriu; 3. fig. cel ce știe multe și e totdeauna gata a instrui pe ceilalți.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
REPERTÓRIU, repertorii, s. n. 1. Caiet, registru în care datele (nume, titluri etc.) se înscriu în ordine alfabetică (în foile compartimentate pe litere). 2. Totalitatea pieselor teatrale sau muzicale care se joacă în cadrai unui teatru în timpul unei stagiuni. ♦ Totalitatea pieselor scrise de un autor dramatic. ♦ Totalitatea pieselor interpretate de un actor, de un muzician. 3. Culegere de texte, de cântece etc. [Var.: repertór, repertoár s. n.] – Din fr. répertoire, lat. repertorium.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)