RENÚME s. n. Nume bun; faimă, reputație, celebritate. – Din fr. renom (după nume).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a RENÚME s.n. Nume bun, faimă, reputație, celebritate. ♦ Cu renume = renumit, celebru. [Pl. invar. / < fr. renom, după nume].
Sursa: Dicționar de neologisme
RENÚME s. n. nume bun, faimă, reputație, celebritate. (după fr. renom)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*renúme n., pl. tot așa (re- și nume, după fr. renom). Nume bun, nume glorios, celebritate: noĭ am schimbat lîngă Balcanĭ porecla în renume (Al.). Reputațiune: renume urît.
Sursa: Dicționaru limbii românești
renúme s. n., art. renúmeleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită renume m. nume bun, reputațiune, celebritate.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
RENÚME s. n. Nume bun; faimă, reputație, celebritate. – Din fr. renom (după nume).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)