Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele rentă:

RENTÁ, pers. 3 rentează, vb. I. Intranz. A produce venituri, a se solda cu câștig, cu profit; a aduce rentă, a fi productiv. ♦ (Fam.) A merita osteneala; a fi util. – Din fr. renter.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



RENTÁ vb. I. intr. A produce câștiguri; a aduce venit. ♦ (Fam.) A merita osteneală; a fi util. [P.i. 3 -tează. / < fr. renter].
Sursa: Dicționar de neologisme

RENTÁ vb. intr. a produce câștig; a aduce venit. ◊ (fam.) a merita osteneala. (< fr. renter)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

rentá (a ~) vb., ind. prez. 3 renteáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

rentà v. a da o rentă, un venit.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

RENTÁ, pers. 3 rentează, vb. I. Intranz. A produce venituri, a se solda cu câștig, cu profit; a aduce rentă, a fi productiv. ♦ (Fam.) A merita osteneala; a fi util. – Din fr. renter.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

RÉNTĂ, rente, s. f. Venit, profit regulat pe care îl poate obține un proprietar în virtutea dreptului său de proprietate asupra unui teren, capital etc. (prin cedarea contra plată a dreptului de folosință a acestora); dobândă produsă de o obligațiune. ◊ Rentă viageră = sumă de bani pe care o persoană se obligă s-o plătească periodic alteia pe toată durata vieții acesteia. ♦ (Și în sintagma rentă feudală) Plată (în muncă, produse sau bani) la care era obligat iobagul față de stăpânul său. – Din fr. rente.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

RÉNTĂ s.f. 1. (Ist.) Plată (în muncă, în produse sau în bani) la care era obligat iobagul față de stăpânul său. 2. (Ec.) Venit pe care îl aduce cu regularitate un bun imobiliar și care nu este legat de o activitate productivă a proprietarului acestora; dobândă a unei obligații emise de stat. ♦ Rentă viageră = rentă anuală care încetează la moartea beneficiarului. [< fr. rente].
Sursa: Dicționar de neologisme

RÉNTĂ s. f. 1. plată (în muncă, în produse sau în bani) la care era obligat iobagul față de stăpânul său. 2. venit pe care îl aduce cu regularitate un bun (i)mobiliar și care nu este legat de o activitae productivă a proprietarului. (< fr. rente)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

RÉNTĂ (‹ fr.) s. f. Venit regulat pe care îl obține un proprietar în virtutea dreptului său de proprietate asupra unui teren, capital etc. (prin cedarea contra plată a drepturilor de folosință a acestora). ◊ R. viageră v. viager.R. economică = surplusul de venit pe care îl primește un factor de producție (pământul, capitalul, munca) față de venitul necesar pentru a-l menține în ocuparea prezentă. ◊ R. funciară = venitul periodic, sub formă bănească sau în natură, primit de proprietarul terenului în schimbul cedării dreptului de ocupare și de utilizare a acestuia, conform cu termenii unui contract de arendare a terenului.
Sursa: Dicționar enciclopedic

*réntă f., pl. e (fr. rente, d. lat. pop. réndita, d. réddita, part. d. réddere, a înapoĭa; it. réndita. V. arendă). Venit anual: a trăi din renta ta. Dobînda anuală a unuĭ capital plasat: rentă viageră (pînă la moarte), rentă perpetuă (care rămîne urmașilor).
Sursa: Dicționaru limbii românești

réntă s. f., g.-d. art. réntei; pl. rénte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

rentă f. 1. venit anual: trăiește din rentele sale; 2. dobândă anuală a unui capital plasat: rentele pot fi viagere (cari se sting cu titularul) și perpetue (cari se transmit prin moștenire).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

RÉNTĂ, rente, s. f. Venit, profit regulat pe care îl poate obține un proprietar în virtutea dreptului său de proprietate asupra unui teren, capital etc. (prin cedarea contra plată a dreptului de folosință a acestora); dobândă produsă de o obligațiune. ◊ Rentă viageră = sumă de bani pe care o persoană se obligă s-o plătească periodic alteia pe toată durata vieții acesteia. ♦ (Și în sintagma rentă feudală) Plată (în muncă, produse sau bani) la care era obligat iobagul față de stăpânul său. – Din fr. rente.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)