Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele regent:

REGÉNT, -Ă, regenți, -te, s. m. și f. Persoană care guvernează provizoriu o monarhie, ținând locul monarhului în timpul unei regențe. – Din fr. regent, lat. régens, -ntis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



REGÉNT, -Ă adj. Care deține o regență; referitor la regență. ◊ Propoziție regentă (și s.f.) = propoziție (principală sau secundară) căreia îi este subordonată o altă propoziție; propoziție supraordonată. [Cf. fr. régent].
Sursa: Dicționar de neologisme

REGÉNT, -Ă s.m. și f. Persoană care guvernează cu titlu provizoriu un stat monarhic în timpul minorității sau al absenței regelui. [Cf. fr. régent, it. reggente].
Sursa: Dicționar de neologisme

REGÉNT, -Ă I. s. m. f. (cel) care guvernează cu titlu provizoriu un stat monarhic, ținând locul regelui în timpul unei regențe (1). II. adj. (despre propoziții; și s.f.) căreia i se subordonează una sau mai multe propoziții; supraordonată. ◊ (despre părți ale propoziției supraordonate) de care depinde o subordonată. (< fr. régent, lat. regens, germ. Regent)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

REGÉNT2, - s. m. regénță
Sursa: Marele dicționar de neologisme

*regént, -ă adj. și s. (lat. régens, -éntis, part. d. régere, a domni. V. co- și di-rigent). Șefu guvernuluĭ în timpu minoritățiĭ, absențeĭ saŭ boaleĭ unuĭ suveran: regina regentă, regentu. În istoria Franciiĭ, titlu dat luĭ Filip de la Orléans, regent de la 1715-1723, în timpu minoritățiĭ luĭ Ludovic XV. S. n., pl. e. Un diamant celebru (136 de carate) al coroneĭ [!] Franciiĭ, cumpărat la 1717 de Filip de la Orléans. Regent al Bănciĭ Franciiĭ, unu din ceĭ 15 membri aĭ consilĭuluĭ general al eĭ. Regentu anuluĭ, în calendar, planeta dominantă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

regént adj. m., s. m., pl. regénți; adj. f., s. f. regéntă, pl. regénte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

REGÉNT, -Ă (‹ fr., lat., germ.) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care guvernează o monarhie în timpul minoratului, al bolii sau al absenței suveranului; funcțiile regentului sunt exercitate uneori de către un consiliu de regență. 2. Adj. (LINGV.; despre propoziții sau părți de vorbire; și subst.) Căreia îi este subordonată una sau mai multe propoziții sau o parte de propoziție. 3. Diamant celebru de 137 carate montat în Coroana franceză. De origine indiană a fost cumpărat, în 1717, de regentul Philippe II d’Orleans.
Sursa: Dicționar enciclopedic

regent m. 1. cel ce guvernă Statul în timpul minorității sau în absența Suveranului; 2. (termen calendaristic) planetă dominantă: regentul anului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

REGÉNT, -Ă, regenți, -te, s. m. și f. Persoană care guvernează provizoriu o monarhie, ținând locul monarhului în timpul unei regențe. – Din fr. regent, lat. régens, -ntis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)