REFLEXÍV,-Ă, reflexivi, -e, adj. 1. (În sintagmele) Pronume reflexiv = pronume care ține locul numelui unui obiect asupra căruia se exercită, direct sau indirect, acțiunea verbului și care e identic cu subiectul verbului. Verb reflexiv = verb însoțit de pronume reflexiv. ♦ (Substantivat, n.) Funcțiunea verbului reflexiv. 2. (Despre oameni) Predispus la reflecție; meditativ, gânditor. ♦ (Despre manifestări, realizări ale oamenilor) Care denotă reflecție (1), care se realizează prin reflecție. 3. (Mat.; în sintagma) Relație reflexivă = relație care are proprietatea de reflexivitate (2). – Din fr. réflexif, germ. reflexiv.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a REFLEXÍV, -Ă adj. 1. Gânditor; meditativ. 2. Care se răsfrânge. ♦ Diateză reflexivă (și s.n.) = diateză care arată că acțiunea unui verb se răsfrânge asupra subiectului gramatical care o execută; verb reflexiv = verb la diateza reflexivă; pronume reflexiv = pronume reprezentând persoana asupra căreia se răsfrânge acțiunea verbului reflexiv; (mat.) relație reflexivă = relație pe care un element o poate avea cu el însuși. [Cf. lat. reflexivus, germ. reflexiv].
Sursa: Dicționar de neologisme
REFLEXÍV, -Ă adj. 1. (despre oameni) predispus la reflecție (1); meditativ, gânditor. 2. care se răsfrânge. ♦ diateză ~ă = diateză care arată că acțiunea unui verb se răsfrânge asupra subiectului gramatical care o execută; verb ~ = verb la diateza reflexivă; pronume ~ = pronume reprezentând persoana asupra căreia se răsfrânge acțiunea verbului reflexiv. 3. (mat.) relație ~ă = relație pe care un element o poate avea cu el însuși. (< fr. reflexif, lat. reflexivus, germ. reflexiv)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*reflexív, -ă adj. (d. lat. reflexum cu suf. -iv; fr. réflexif). Dispus spre reflexiune, gînditor, meditativ: spirit reflexiv. Gram. Verb reflexiv, verb care arată o acțiune care se întoarce asupra subĭectuluĭ propozițiuniĭ, ca: (eŭ) mă culc.
Sursa: Dicționaru limbii românești
reflexív (re-fle-) adj. m., pl. reflexívi; f. reflexívă, pl. reflexíveSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită reflexiv a. 1. făcut sau zis cu reflexiune; 2. meditativ: spirit reflexiv; 3. Gram. se zice de un verb care exprimă o acțiune a subiectului asupra lui însuș.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
REFLEXÍV, -Ă, reflexivi, -e, adj. 1. (în sintagmele) Pronume reflexiv = pronume care ține locul numelui unui obiect asupra căruia se exercită, direct sau indirect, acțiunea verbului și care e identic cu subiectul verbului. Verb reflexiv = verb însoțit de pronume reflexiv. ♦ (Substantivat, n.) Funcțiunea verbului reflexiv. 2. (Despre oameni) Predispus la reflecție; meditativ, gânditor. (Despre manifestări, realizări ale oamenilor) Care denotă reflecție (1), care se realizează prin reflecție. 3. (Mat.; în sintagma) Relație reflexivă = relație care are proprietatea de reflexivitate (2). – Din fr. réflexif, germ. reflexiv.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)