Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele rar:

RAR, -Ă, rari, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care, într-un șir de lucruri sau de ființe de același fel, se află față de celelalte la o distanță mai mare decât cea obișnuită. 2. (Despre un întreg) Care are elementele componente mai depărtate unele de altele decât de obicei. Pânză rară. 3. (Adesea adverbial) Care se petrece, se efectuează sau se succedă la intervale mai depărtate sau într-un timp mai lung decât cel obișnuit; care se desfășoară într-un ritm lent. 4. (Adesea adverbial) Care este puțin numeros, care se găsește numai în puține locuri sau apare la intervale mai depărtate. ♦ Neobișnuit, excepțional. 5. Distins, ales, scump, prețios (prin faptul că nu se întâlnește prea des), superior (ca merit sau ca valoare). ◊ Piatră rară = piatră prețioasă. II. S. f. (Reg.) Un fel de mreajă de pescuit, cu o împletitură rară (I 2). – Lat. rarus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

rar (ráră), adj.1. Puțin, redus, limitat. – 2. Depărtat, distanțat. – 3. Neobișnuit, excepțional. – 4. (Adv.) De puține ori. – 5. (Adv.) Domol, lin. – Mr. area, rar. Lat. rarus (Pușcariu 1437; REW 7067), cf. it., sp., port. raro, fr. rare, prov. rar.Der. arar, adv. (de puține ori); (a)rareori, adv. (de puține ori); rara, adv. (încet, fără grabă), se folosește mai ales cu reduplicare; rări, vb. (a spația; a frecventa mai puțin; refl., a se împuțina); rărime, s. f. (raritate, singularitate); răriș, s. n. (chelie, loc liber între obiecte); rarefacți(un)e, s. f., din fr. raréfaction; rarisim, adj., din fr. rarissime; raritate, s. f., din lat. raritas (sec. XIX). Rareș, adj., folosit mai ales ca poreclă, azi înv., pare să fi indicat o persoană mică de statură (după Tiktin, o persoană cu păr puțin).
Sursa: Dicționarul etimologic român


rar, -ă adj. (lat. rarus, rar, it. raro, rado, pv. rar, sp. pg. raro, ralo). Care nu e des, care nu e nicĭ compact, nicĭ dens, care are spațiĭ goale: o pădure rară, o populațiune rară, o pînză rară, aeru e maĭ rar de cît [!] apa. Care nu se vede, care nu se arată des: ai devenit rar de cînd te-aĭ îmbogățit, cerbiĭ îs rarĭ astăzĭ. Care se întîmplă la intervale depărtate: astăzĭ războaĭele-s maĭ rare de cît în vechime. Neobișnuit, extraordinar, excepțional în merit orĭ în calitate: Dante a fost un om rar, o frumuseță [!] rară. Adv. La intervale: grîŭ răsărit rar, rar viĭ pe la noĭ. A o lua (a o porni, a pleca) rara-rara (Iron.), a te depărta cu pașĭ rarĭ: după ce ĭ-am tras o mustrare, a luat-o rara-rara spre casă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

rar adj. m., pl. rari; f. ráră, pl. ráre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

rar a. 1. care nu e des sau compact: aerul e mai rar decât apa; 2. ce vine la timpuri depărtate și puține: rare sunt momentele de fericire; 3. care nu e comun sau obișnuit: o frumusețe rară; 4. fig. excepțional, de mare merit: e un om rar. [Lat. RARUS]. ║ adv. nu adesea.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

RAR, -Ă, rari, -e, adj., s. f. I. Adj. 1. Care, într-un șir de lucruri sau de ființe de același fel, se află față de celelalte la o distanță mai mare decât cea obișnuită. 2. (Despre un întreg) Care are elementele componente mai depărtate unele de altele decât de obicei. Pânză rară. 3. (Adesea adverbial) Care se petrece, se efectuează sau se succedă la intervale mai depărtate sau într-un timp mai lung decât cel obișnuit; care se desfășoară într-un ritm lent. 4. (Adesea adverbial) Care este puțin numeros, care se găsește numai în puține locuri sau apare la intervale mai depărtate. ♦ Neobișnuit, excepțional. 5. Distins, ales, scump, prețios, superior (ca merit sau ca valoare). ◊ Piatră rară = piatră prețioasă. II. S. f. (Reg.) Un fel de mreajă de pescuit, cu o împletitură rară (I 2). – Lat. rarus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)