Am găsit 21 de definiții pentru cuvantul/cuvintele rapăn:

RÁPĂN, rapăne, s. n. 1. Boală de piele asemănătoare cu râia, pe care o capătă caii, câinii și porcii, uneori și oamenii. ♦ Jeg. 2. Boală a merilor și a perilor, provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor cruste pe frunze, pe fructe și pe ramurile tinere, încetinind sau oprind creșterea. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



rápăn (-nuri), s. n.1. Rîie la cal, cîine sau porc. – 2. Erupție, pustulă, chelbe. – Var. arap. Sb. rapa „bubă, escară”, rapun „cu bube, cu escare”. Mai puțin probabilă der. din sl. svrabŭ „rîie” (Cihac, II, 305), sl. svrabinu „care dă mîncărimi” (Scriban, Conv. Lit., 1911, 936) din germ. Rappe „coji” (Pușcariu, Dacor., II, 605; REW 7059) sau din germ. medie Rapfe „rîie”, gepid. *rappôns (Pușcariu, Lr., 273). Sb. rapa sau pl. rape „denivelări” a dat în rom. rap, s. n. (coș, denivelare), cuvînt rar folosit de Țichindeal, al cărui pl. rapuri a dat un sing. analogic rapure (var. rapură, răpuri, răpurei), s. f. (Banat, bubuliță; Banat, Trans., erupție, pustulă), cf. ALR, I, 25 și 129. – Der. răpănos, adj. (cu rapăn).
Sursa: Dicționarul etimologic român

rápăn (pop.) s. n., pl. rápăne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) rápăn n., pl. urĭ (cp. cu germ. rappe și ol. rap, rapăn, precum și cu rom. rîp și vsl. svrabŭ, rîĭe). O boală a peliĭ capuluĭ provenită din murdărie. (Se caracterizează pin [!] bube purulente care produc mîncărime și se vindecă cu leșie de cĭocălăĭ și săpun prost). V. rîĭe.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) rápăn, -ă adj., pl. enĭ, ene. Vest. Plin, încărcat (de florĭ, de poame).
Sursa: Dicționaru limbii românești

rapăn n. 1. râia câinilor, cailor; 2. boala celor murdari la cap. (Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

RÁPĂN, rapăne, s. n. (Pop.) 1. Boală de piele asemănătoare cu râia, pe care o capătă caii, câinii și porcii, uneori și oamenii. ♦ Jeg. 2. Boală a merilor și a perilor, provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor cruste pe frunze, pe fructe și pe ramurile tinere, încetinind sau oprind creșterea. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

RÁPĂN, rapăne, s. n. 1. Boală de piele asemănătoare cu râia, pe care o capătă caii, câinii și porcii, uneori și oamenii. ♦ Jeg. 2. Boală a merilor și a perilor, provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor cruste pe frunze, pe fructe și pe ramurile tinere, încetinind sau oprind creșterea. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

rápăn (-nuri), s. n.1. Rîie la cal, cîine sau porc. – 2. Erupție, pustulă, chelbe. – Var. arap. Sb. rapa „bubă, escară”, rapun „cu bube, cu escare”. Mai puțin probabilă der. din sl. svrabŭ „rîie” (Cihac, II, 305), sl. svrabinu „care dă mîncărimi” (Scriban, Conv. Lit., 1911, 936) din germ. Rappe „coji” (Pușcariu, Dacor., II, 605; REW 7059) sau din germ. medie Rapfe „rîie”, gepid. *rappôns (Pușcariu, Lr., 273). Sb. rapa sau pl. rape „denivelări” a dat în rom. rap, s. n. (coș, denivelare), cuvînt rar folosit de Țichindeal, al cărui pl. rapuri a dat un sing. analogic rapure (var. rapură, răpuri, răpurei), s. f. (Banat, bubuliță; Banat, Trans., erupție, pustulă), cf. ALR, I, 25 și 129. – Der. răpănos, adj. (cu rapăn).
Sursa: Dicționarul etimologic român

rápăn (pop.) s. n., pl. rápăne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) rápăn n., pl. urĭ (cp. cu germ. rappe și ol. rap, rapăn, precum și cu rom. rîp și vsl. svrabŭ, rîĭe). O boală a peliĭ capuluĭ provenită din murdărie. (Se caracterizează pin [!] bube purulente care produc mîncărime și se vindecă cu leșie de cĭocălăĭ și săpun prost). V. rîĭe.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) rápăn, -ă adj., pl. enĭ, ene. Vest. Plin, încărcat (de florĭ, de poame).
Sursa: Dicționaru limbii românești

rapăn n. 1. râia câinilor, cailor; 2. boala celor murdari la cap. (Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

RÁPĂN, rapăne, s. n. (Pop.) 1. Boală de piele asemănătoare cu râia, pe care o capătă caii, câinii și porcii, uneori și oamenii. ♦ Jeg. 2. Boală a merilor și a perilor, provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor cruste pe frunze, pe fructe și pe ramurile tinere, încetinind sau oprind creșterea. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

RÁPĂN, rapăne, s. n. 1. Boală de piele asemănătoare cu râia, pe care o capătă caii, câinii și porcii, uneori și oamenii. ♦ Jeg. 2. Boală a merilor și a perilor, provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor cruste pe frunze, pe fructe și pe ramurile tinere, încetinind sau oprind creșterea. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

rápăn (-nuri), s. n.1. Rîie la cal, cîine sau porc. – 2. Erupție, pustulă, chelbe. – Var. arap. Sb. rapa „bubă, escară”, rapun „cu bube, cu escare”. Mai puțin probabilă der. din sl. svrabŭ „rîie” (Cihac, II, 305), sl. svrabinu „care dă mîncărimi” (Scriban, Conv. Lit., 1911, 936) din germ. Rappe „coji” (Pușcariu, Dacor., II, 605; REW 7059) sau din germ. medie Rapfe „rîie”, gepid. *rappôns (Pușcariu, Lr., 273). Sb. rapa sau pl. rape „denivelări” a dat în rom. rap, s. n. (coș, denivelare), cuvînt rar folosit de Țichindeal, al cărui pl. rapuri a dat un sing. analogic rapure (var. rapură, răpuri, răpurei), s. f. (Banat, bubuliță; Banat, Trans., erupție, pustulă), cf. ALR, I, 25 și 129. – Der. răpănos, adj. (cu rapăn).
Sursa: Dicționarul etimologic român

rápăn (pop.) s. n., pl. rápăne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

1) rápăn n., pl. urĭ (cp. cu germ. rappe și ol. rap, rapăn, precum și cu rom. rîp și vsl. svrabŭ, rîĭe). O boală a peliĭ capuluĭ provenită din murdărie. (Se caracterizează pin [!] bube purulente care produc mîncărime și se vindecă cu leșie de cĭocălăĭ și săpun prost). V. rîĭe.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) rápăn, -ă adj., pl. enĭ, ene. Vest. Plin, încărcat (de florĭ, de poame).
Sursa: Dicționaru limbii românești

rapăn n. 1. râia câinilor, cailor; 2. boala celor murdari la cap. (Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

RÁPĂN, rapăne, s. n. (Pop.) 1. Boală de piele asemănătoare cu râia, pe care o capătă caii, câinii și porcii, uneori și oamenii. ♦ Jeg. 2. Boală a merilor și a perilor, provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor cruste pe frunze, pe fructe și pe ramurile tinere, încetinind sau oprind creșterea. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)