RADÍCULĂ, radicule, s. f. Rădăcină a plantulei din sămânță, care, după încolțirea seminței, se transformă în rădăcină principală. – Din fr. radicule, lat. radicula.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
RADÍCULĂ s.f. Parte a embrionului care formează după germinație rădăcina plantulei. [< fr. radicule, lat. radicula].
Sursa: Dicționar de neologisme
RADÍCULĂ s. f. parte a embrionului care formează, după germinație, rădăcina plantulei. (< fr. radicule, lat. radicula)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*radículă f., pl. e (lat. radicula, rădăcioară. V. rîdiche [!]). Bot. Prima rădăcină care încolțește din sămînță orĭ din sîmbure.
Sursa: Dicționaru limbii românești
radículă s. f., g.-d. art. radículei; pl. radículeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită RADÍCULĂ, radicule, s. f. Rădăcină a plantulei din sămânță, care, după încolțirea seminței, se transformă în rădăcină principală. – Din fr. radicule, lat. radicula.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 