RĂȚÓI1, rățoi, s. m. Bărbătușul raței. ◊ Mustăți coada rățoiului = mustăți cu capetele răsucite în spirală. – Rață + suf. -oi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a rățóĭ m., pl. tot așa (d. rață. Masculu rațeĭ. (Are pene mult maĭ frumoase de cît [!] rața, afară de cazu cînd e alb, și niște pene micĭ răsucite ca un inel deasupra coadeĭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești
rățói1 s. m., pl. rățói, art. rățóiiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită !rățoí2 (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rățoiéște, imperf. 3 sg. se rățoiá; conj. prez. 3 să se rățoiáscăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită rățoì v. a se îngâmfa, a se fuduli: cum te rățoești la soare fudul cu a mele pene ? AL. [Tras din rățoiu, cu aluziune la umbletu-i fățăitor].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
RĂȚÓI1, rățoi, s. m. Bărbătușul raței. ◊ Mustăți coada rățoiului = mustăți cu capetele răsucite în spirală. – Rață + suf. -oi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) RĂȚÓI1, rățoi, s. m. Bărbătușul raței. ◊ Mustăți coada rățoiului = mustăți cu capetele răsucite în spirală. – Rață + suf. -oi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a rățóĭ m., pl. tot așa (d. rață. Masculu rațeĭ. (Are pene mult maĭ frumoase de cît [!] rața, afară de cazu cînd e alb, și niște pene micĭ răsucite ca un inel deasupra coadeĭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești
rățói1 s. m., pl. rățói, art. rățóiiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită !rățoí2 (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rățoiéște, imperf. 3 sg. se rățoiá; conj. prez. 3 să se rățoiáscăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită rățoì v. a se îngâmfa, a se fuduli: cum te rățoești la soare fudul cu a mele pene ? AL. [Tras din rățoiu, cu aluziune la umbletu-i fățăitor].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
RĂȚÓI1, rățoi, s. m. Bărbătușul raței. ◊ Mustăți coada rățoiului = mustăți cu capetele răsucite în spirală. – Rață + suf. -oi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 