PUȚINĂTÁTE s. f. 1. Faptul sau însușirea de a fi puțin; cantitate sau număr mic; puțintime. 2. Volum mic sau dimensiune mică; micime. – Puțin + suf. -ătate.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a puținătáte f. (d. puțin). Calitatea saŭ defectu de a fi puțin: e fericit din cauza puținătățiĭ dorințelor, n´a ĭeșit la luptă din cauza puținătățiĭ soldaților. – În vest și puținíme. V. sărăcie, carență, indigență, penurie.
Sursa: Dicționaru limbii românești
puținătáte s. f., g.-d. art. puținătắțiiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită puținătate f. puțin lucru.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PUȚINĂTÁTE s. f. 1. Faptul sau însușirea de a fi puțin; cantitate sau număr mic; puțintime. 2. Volum mic sau dimensiune mică; micime. – Puțin + suf. -ătate.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)