PURICÁRIȚĂ, puricarițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule și având miros neplăcut; puricică (Pulicaria vulgaris). – Purice + suf. -ariță.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a puricáriță f., pl. e (d. purice. E un cuv. popular saŭ tradus de botaniștĭ după pulicaria ?). O plantă erbacee mică din familia compuselor, cu miros neplăcut și care crește pin [!] locurĭ apoase (pulicária vulgáris saŭ inula pulicária).
Sursa: Dicționaru limbii românești
puricáriță s. f., g.-d. art. puricáriței; pl. puricárițeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită puricariță f. plantă cu flori galbene și cu miros neplăcut (Pulicaria).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PURICÁRIȚĂ, puricarițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule și având miros neplăcut; puricică (Pulicaria vulgaris). – Purice + suf. -ariță.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)