PSIHODIAGNÓSTIC, -Ă, psihodiagnostici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. Rezultat al psihodiagnozei. 2. Adj. Cu caracter de psihodiagnoză, de psihodiagnoză. [Pr.: -di-ag-] – Din fr. psychodiagnostique, engl. psychodiagnostic.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PSIHODIAGNÓSTIC, -Ă adj. Referitor la psihodiagnoză. // s.n. Ansamblu de procedee pentru investigația și diagnoza psihică a indivizilor sau a grupurilor; psihodiagnoză. [Pron. -di-ag-. / cf. it. psicodiagnostico, fr. psychodiagnostique, engl. psychodiagnostic].
Sursa: Dicționar de neologisme
PSIHODIAGNÓSTIC, -Ă I. adj. referitor la psihodiagnoză. II. s. n. rezultat al psihodiagnozei. (< fr. psychodiagnostique, engl. psychodiagnostic)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
PSIHODIAGNÓSTIC, -Ă, psihodiagnostici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. Rezultat al psihodiagnozei. 2. Adj. Cu caracter de psihodiagnoză, de psihodiagnoză. [Pr.: -di-ag-] – Din fr. psychodiagnostique, engl. psychodiagnostic.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)